Președintele României, Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au mers în Londra de duminică pentru a se întâlni cu Regele Charles al III-lea, dar și pentru a participa la înmormântarea Reginei Elisabeta.
Gestul făcut de Carmen Iohannis la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a
Carmen Iohannis a fost criticată dur și de data aceasta, dar nu din cauza rochiei, pentru că ținuta a fost impecabilă, ci din cauza unui gest pe care Prima Doamnă a României l-a făcut.
Imediat ce fotografia a apărut în mediul online, internauții nu au întârziat să-și exprime părerile cu privire la zâmbetul de pe fața soției lui Klaus Iohannis. Mulți dintre ei au judecat gestul făcut de Carmen Iohannis într-un asemenea context trist, dar au existat și alți oameni care au fost mai empatici și care au spus că, cel mai probabil, soția
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: O alergare obișnuită de seară, i-a adus sfârșitul unei femei în vârstă de 52 de ani, din Iași!
Ținuta aleasă de Carmen Iohannis pentru dineul de la Buckingham
Klaus și Carmen Iohannis se află la Londra, pentru funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.
Potrivit Programului Administrației Prezidențiale, duminică, 18 septembrie, Klaus și Carmen Iohannis au participat la recepția găzduită de Regele Charles al III-lea. Luni, de la ora 13.00, cei doi vor merge la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, care a murit după 70 de ani de domnie și 96 de ani de viață.