Sărbătorea Sfinților Constantin și Elena pică în acest an într-o zi de sâmbătă. Mai exact, pe data de 21 mai 2022 este sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox. Ce le este interzis credincioșilor să facă astăzi și ce tradiții se respectă?
Calendar creștin ortodox 21 mai 2022. Sfinții Constantin și Elena, cinstiți în această sâmbătă
Sfinții Constantin și Elena sunt sărbătoriți în fiecare an la dată fixă, mai exact pe 21 mai. Cei doi mari sfinți sunt cinstiți în toate bisericile din România, în această zi sfântă având loc slujbe speciale. Sfinții Constantin și Elena sunt cunoscuți drept doi dintre cei mai mari apărători ai credinței creștine.
Sfântul Constantin a primit în mai multe rânduri ajutor din partea lui Dumnezeu, lucru care l-a determinat să ducă mai departe cuvântul acestuia.
Sfântul Constantin a decis ca religia creștină să fie cea dominantă în imperiu, a oprit persecuțiile împotriva creștinilor, iar în perioada domniei lui a avut loc și primul Sinod Ecumenic, cel de la Niceea, în anul 325.
Sfântul Constantin este prăznuit în calendarul creștin ortodox în aceeași zi cu mama lui, Sfânta Elena. Aceasta este descrisă de Biserica Ortodoxă drept o femeie foarte credincioasă, cu frică de Dumnezeu. Sfânta Elena este cea care a găsit crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, pe dealul Golgotei.
În semn de respect, Sfânta Elena a ridicat mai multe mănăstiri, astfel încât credincioșii să poată merge în aceste locuri pentru a-i aduce slavă lui Dumnezeu.Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Ce nu ai voie să faci de Sfinții Constantin și Elena?
Ziua de 21 mai 2022 este însemnată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, această sărbătoare fiind foarte importantă în credința creștină. Se spune că în ziua în care sunt prăznuiți Sfinții Constantin și Elena credincioșii nu au voie să muncească, nu au voie să se certe, să facă lucruri rele sau să fie triști.
Femeile nu au voie să spele rufe de Sfinții Constantin și Elena, să calce sau să coasă și sunt interzise toate treburile în gospodărie.
Cei care vor să aibă casa ferită de rele o pot stropi cu agheasmă și pot da cu tămâie, acesta fiind un obicei care încă se mai păstrează în anumite zone ale țării.
Pentru belșug, sănătate și armonie în casă, există o superstiție care spune că în locuință trebuie să existe 3 boboci de bujori.