Sfatul specialistului la “Dimineața cu noi”: cum să ne amenajăm corect și frumos un apartament de familie

,

Astăzi, urmărind matinalul “Dimineața cu noi”, de la Kanal D, telespectatorii au avut ocazia să afle câteva sfaturi utile în ceea ce privește amenajarea locuinței chiar de la un designer de interior, Sergiu Călifar.


In articol:

Intervențiile acestuia în emisiunea Dimineata cu noi au clarificat câteva aspecte referitoare la amenajările interioare, astfel încât cei care își doresc să își mobilize locuința să știe care sunt elementele cheie ale unui demers corect în acest sens.

 

Sfatul specialistului la “Dimineața cu noi”: cum să ne amenajăm corect și frumos un apartament de familie

“Primul pas este să vedem care este stadiul apartamentului și ceea ce ne dorim cu adevărat să facem. Este partea cea mai creativă la început, și distractivă, ca noi (arhitecții/designerii de interior – n.r.) să te cunoaștem cu adevărat, să ne spui toate dorințele tale și să facem din casa ta, acasă. Personalitatea beneficiarului este un factor foarte important”,   a spus specialistul.

Dacă este important sau nu să apelăm la ajutorul unui specialist în design interior, pentru amenajarea căminului, a explicat Sergiu Călifar.

Citeste si: Cum responsabilizăm copiii când e vorba de bani? Am aflat totul de la profesorul de educație financiară, Adrian Asoltanie, la Dimineața cu noi, 29 martie 2022

“Este esențial să apelăm la ajutorul unui specialist în design interior, în amenajarea căminului, pentru că nu mai este un serviciu de lux în ziua de astăzi. Salvăm foarte mult timp, putem organiza proiectul de la început astfel încât să nu avem anumite manopere pe care să le facem de două ori și, astfel, automat, salvăm și buget”,  a concluzionat acesta.

De asemenea, foarte important este ca spațiul să fie împărțit corect, în funcție de priorități, de membrii familiei și de necesități funcționale.

“Atunci când sunt doi membri beneficiari, adică doi părinți, (…) aceștia pot avea gusturi diferite, în sensul că poate pentru ea (femeia n.r.)

este mai importantă bucătăria, și punem accent mai mult pe partea funcțională și apoi pe design, iar pentru el (bărbatul n.r.) poate este mai important living-ul… și atunci putem face împreună acest mix”,  a mai spus specialistul în design interior.

Citeste si: Dimineața cu noi, 31 martie 2022. Cum se tratează otita, cea mai frecventă afecțiune întâlnită la copiii până în 3 ani! Iată cele mai bune sfaturi de la Isabella Postolache, medic primar ORL

 

Citește-ne pe

Citește și:

Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă

EXCLUSIV! Cine o îmbracă pe Andreea Mantea pentru cel mai tare reality-show matrimonial, Casa Iubirii: "Este prima dată in viața mea când accept în totalitate!"

VIDEO - Lacul Techirghiol a devenit roz: beneficiile nămolului sunt sporite în acest fel

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Horoscopul zilei cu Viviana Sposub, la Dimineața cu noi, 31 martie 2022. Iată care sunt previziunile pentru fiecare zodie de la astrologul Alexandra David

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies