Sf. Martir Antim Ivireanul: Cine a fost Antim Ivireanul și când îl sărbătorim

,
sfantul ierarh martir antim ivireanul
Sfântul ierarh martir Antim Ivireanul[Sursa foto: basilica.ro]

Sf. Martir Antim Ivireanul este sărbătorit pe 27 septembrie în calendarul ortodox. Fost mitropolit, Sfântul Antim Ivireanul a murit asasinat în 1716.


In articol:

De origine georgiană, Sfântul Martir Antim Ivireanul a fost adus în Țara Românească de către domnitorul Constantin Brâncoveanu undeva în jurul anilor 1689-1690.

Sf. Martir Antim Ivireanul  s-a născut în jurul anilor 1640- 1650 în Iviria (n.r.:

teritoriu din Caucaz, unde se află acum statele Georgia și Armenia). Încă de tânăr a fost  luat în robie de către turci și dus la Constantinopol. A fost ulterior eliberat și a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, acolo unde a învățat pictura, broderia, sculptura în lemn, caligrafi și limbile greacă, arabă și turcă. Se presupune că tot în această perioadă a fost călugărit sub numele Antim și hirotonit ieromonah.

Sfântul Antim Ivireanul a ajuns ulterior în Țara Românească, adus de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Aici Sfântul a învățat limbile română și slavonă și meșteșugul tiparului. În 1691 a preluat conducerea tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți:  Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon  (1691, limba greacă),  Slujba Sf. Paraschiva și a Sf. Grigore Decapolitul  (1692, limba română),  Evangheliarul greco–român  (1693) și  Psaltirea  (1694, limba română).

Citeste si:// SFÂNTA ANA 2021// Cele mai frumoase mesaje pe care să le trimiți de Sf Ana! Ce mesaje haioase poți trimite?

 

Sf. Martir Antim Ivireanul a avut un rol extrem de important în cultura românească

După 1696 Antim Ivireanul a fost numit egumen la Mânăstirea Snagov, mutând acolo tipografia domnească. Aici a imprimat 15 cărți (7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română și una greco-arabă). Iată câteva titluri:  Antologhionul  (1697),  Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă  (1699),  Proschinitarul Sf. Munte Athos  (1701, grecește),  Liturghierul greco-arab  (1701, una dintre primele cărți tipărite cu caractere arabe din lume),  Evanghelia  (1697),  Acatistul Născătoarei de Dumnezeu  (1698),  Carte sau lumină  (1699),  Învățături creștinești

 (1700),  Floarea darurilor  (1701), toate în limba română.

Între 1701 și 1705 Antim Ivireanul s-a întors în București, continuând aici conducerea tipografiei domnești. Aici a mai tipărit alte 15 cărți (11 grecești, 2 românești, una slavo-română și una greco-arabă), printre care:  Ceaslovul greco-arab  (1702) și  Noul Testament  (1703). Aceasta a fost prima ediție a Noului Testament  publicată în Țara Românească.

sfantul antim ivireanul
Sfântul Antim Ivireanul[Sursa foto: boraurora.com]

Sfântul Antim Ivireanul a devenit pe 16 martie 1705 episcop de Vâlcea, unde și-a continuat activitatea ca șef al tipografiei la Mânăstirea Govora. Aici, sub îndrumarea lui Antim Ivireanul s-au tipărit alte 9 cărți (3 românești, 3 slavo-române și 3 grecești).

La 28 ianuarie 1708 Sfântul Antim Ivireanul a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, fiind instalat în funcție pe 22 februarie 1708. Ca mitropolit a înființat o tipografie la Târgoviște, unde s-au tipărit nu mai puțin de 18 cărți (5 grecești, una slavo-română, una slavo-româno-greacă, 11 românești).

Sfântul Martir Antim Ivireanul a fost asasinat la finalul lunii septembrie 1716 de către soldații turci, după ce fusese exilat la ordinul primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, anterior fiind caterisit, în principal din pricina atitudinii sale fățiș antiotomane. Trupul lui a fost aruncat undeva în râul Marița sau Tungea, dincolo de Adrianopol.  

Sfântul Martir Antim Ivireanul a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992, prin actul sinodal semnat pe 20 iunie. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc la 21 iunie 1992. Sfântul Martir Antim Ivireanul este prăznuit în fiecare an la 27 septembrie, sărbătoarea fiind cu cruce neagră în calendarul ortodox.

Rugăciune către Maica Domnului a Sfântului Martir Antim Ivireanu

Sfântul Martir Antim Ivireanul.  "Stăpână de Dumnezeu Născătoare, împărăteasa cerului și a pământului, cinstea și slava creștinilor, ceea ce ești mai înaltă decât cerurile și mai curată decât soarele, Fecioară prealăudată, nădejdea celor păcătoși și liniștea celor loviți de valurile vieții, caută asupra poporului tău, vezi moștenirea ta, nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, ci ne păzește și ne scapă de vicleșugurile diavolului, că ne-au împresurat întristările, nevoile și răutățile. Dă-ne mână de ajutor, Fecioară, că pierim. Îndură-te de noi, că pe tine te avem ajutătoare și la tine nădăjduim să-L îmblânzești pe Fiul tău cu rugăciunile tale preaputernice și nebiruite, ca să-Și întoarcă spre noi mila Sa cea bogată. Și pe toți să ne învrednicească a ne păstra viața cinstită și fără de prihană, pentru ca noi cu o gură și cu o inimă pe El pururea să-L mărim, iar ție să-ți zicem: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!". Amin", este textul rugăciunii Sfântului Martir Antim Ivireanul, potrivit doxologia.ro.

Citeste si: Înălțarea Sfintei Cruci 2021. Cruce roșie pe 14 septembrie. Ce trebuie să faci neapărat de Înălțarea Sfintei Cruci

 

 

 

 

 

Citește-ne pe

Citește și:

Grecia la preţ de Caraibe. Românii sunt nemulţumiţi de preţuri: „Cum să procedez să nu am preţ exagerat?”

// SFÂNTA ANA 2021 // Cele mai frumoase mesaje pe care să le trimiți de Sf Ana! Ce mesaje haioase poți trimite?

Marea Britanie începe testele pentru săptămâna de muncă de patru zile

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Mare sărbătoare pe 9 septembrie! Sfinții Ioachim și Ana îi ajută pe cei deznădăjduiți și rezolvă problemele din familie

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies