„Dorim, cu această ocazie, să marcăm în mod simbolic lansarea celui de-al treilea program din cadrul pachetului de 13 programe pregătit de către minister, în ideea de a susţine şi a dezvolta mediul de afaceri din România. Aşa cum se ştie, acum aproape o lună de zile, pe data de 19 iulie, am lansat primele două programe Start-up Nation şi Start-up-ul dedicat românilor din diaspora, iar săptămâna aceasta, joi, pe data de 18, începând cu ora 10:00, vom lansa programul Femeia Antreprenor, fiind al treilea apel deschis în cursul anului 2022. Ca o caracteristică de bază a acestui program, printre altele, el contribuie şi la atingerea unuia dintre standardele OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, n.r.)- şi mă refer aici la egalitatea de gen din domeniul antreprenorial ”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, într-o conferinţă de presă.
Programul „Femeia Antreprenor”, lansat joia aceasta în România
Constantin-Daniel Cadariu a precizat că programul reprezintă o măsură personalizată care asigură accesul la finanţare pentru această categorie de antreprenori, având în vedere că, în prezent, în România, numai 36,8% dintre antreprenori sunt femei.
Bugetul maxim al programului pentru anul 2022 este de 157.624.000 lei.lei, iar femeile care vor beneficia de el pot obține maxim 200.000 lei/societate, relatează EuroNews.
Cine beneficiază de programul „Femeia Antreprenor” 2022
Societățile eligibile trebuie să respecte condiția potrivit căreia minim unul dintre asociaţi să fie femeie şi să aibă minim 50% din părţile sociale/acțiuni ale societăţii în cazul IMM-urilor aplicante.
Înscrierea în programul „Femeia Antreprenor” 2022, dar și toată implementarea și derularea măsurii de sprijin, se vor face exclusiv online, cu ajutorul aplicației Ministerului antreprenoriatului și turismului, IMM-Recover.
Solicitantele au la dispoziție 30 de zile lucrătoare pentru depunerea aplicației pentru a obține finanțarea.