Se dau bani în plus pentru profesori: Anunțul făcut de ministrul Educației

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 04 nov 2025, 10:08

Se dau bani în plus pentru profesori

Sursa: shutterstock.com

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat oficial acordarea primei de carieră didactică. Profesorii vor primi anual 1.500 de lei, bani din fonduri europene, pentru achiziția de resurse și echipamente necesare activității didactice.

Profesorii din România primesc o veste bună, de la finalul acestui an. Mai exact, aceștia vor beneficia de prima de carieră didactică, o sumă anuală de 1.500 de lei destinată sprijinirii activităților educaționale. Măsura, anunțată oficial de ministrul Educației, Daniel David, este finanțată din fonduri europene, iar scopul ei este de a susține performanța și modernizarea procesului de predare.

Bani în plus pentru cariera didactică

Guvernul României a adoptat ordonanța care permite acordarea primei de carieră didactică pentru cadrele din sistemul de învățământ. Potrivit actului normativ, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va asigura finanțarea acestei măsuri, cu condiția ca cheltuielile să fie acoperite integral din fonduri externe nerambursabile.

Citește și: Vacanța de iarnă 2025. Elevii din România au 19 zile libere de Crăciun și Revelion

Ministrul Educației, Daniel David, a confirmat că România a primit acordul Comisiei Europene pentru utilizarea fondurilor europene destinate acestui program.

„Chiar zilele trecute am primit la aprobarea Comisiei (Europene – n.r.) pentru a folosi fondurile europene în acest sens. Odată ce am această aprobare, începem demersurile interne pentru a putea acoperi această primă de carieră didactică. Acesta este și mecanismul pe care vreau să-l folosesc și pentru a completa zona de burse pentru studenți, tot din fonduri europene”,

a declarat Daniel David, potrivit wobiz.ro.

Noua măsură face parte dintr-un amplu proces de reformă în educație, menit să sprijine cadrele didactice în achiziționarea materialelor și echipamentelor necesare pentru activitățile didactice moderne.

Cum vor primi profesorii prima de carieră didactică

Potrivit ordonanței adoptate, prima de carieră didactică are o valoare de 1.500 de lei pe an școlar și va fi acordată personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul de stat.

Suma va fi virată în format electronic, pe un card bancar dedicat, similar celui utilizat pentru alte programe finanțate din fonduri europene.

Citește și: În ce circumstanțe a cunoscut-o Cristian Botgros, pe Andreea Cuciuc? Tânărul a fost prezent la Balul Bobocilor, în seara în care tragedia a avut loc! "Vedeam cum crește!"

Citește si: BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți

Banii pot fi folosiți pentru achiziționarea de resurse educaționale, materiale didactice, echipamente IT, rechizite, instrumente digitale sau alte bunuri necesare activităților de predare.

Citește și: Noi reguli în școli! Ce le este interzis elevilor din București să facă în „Săptămâna Verde” și „Școala Altfel”

Ministerul Educației precizează că prima se acordă anual, începând cu luna octombrie, iar fondurile pot fi utilizate până în luna octombrie a anului următor. Această perioadă extinsă oferă flexibilitate profesorilor pentru a-și planifica achizițiile în funcție de nevoile semestriale.

Mecanismul de plată va fi gestionat printr-o platformă digitală sigură, urmând ca toate tranzacțiile să fie monitorizate pentru a garanta folosirea fondurilor conform destinației.

Ministerul Educației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor colabora pentru implementarea rapidă a măsurii, astfel încât primele sume să fie virate cât mai rapid posibil.

De asemenea, Daniel David a subliniat că mecanismul folosit pentru prima didactică ar putea fi extins și în alte domenii educaționale, precum bursele pentru studenți, care ar urma să fie, la rândul lor, finanțate din fonduri europene.

Accesul profesorilor la echipamente moderne și materiale actualizate este considerat esențial pentru creșterea calității procesului de învățare.