Femeia de 43 de ani a ieșit sâmbătă dimineața, 21 ianuarie, la alergat lângă Lacul Morii, din nefericire, o haită de câini a atacat-o până când a rămas fără suflare.
Citește și: Moarte cumplită pentru un bătrân din Brașov. Bărbatul de 71 de ani a fost ucis de o haită de câini
Scene șocante în București. O femeie de 43 de ani a murit după ce a fost mușcată de câini lângă Lacul Morii
Victima este aceeași persoană care, în urmă cu mai puțin de un an, a mai fost atacată de câini, în aceeași zonă. Ana a mai fost atacată de maidanezi în aprilie 2022, au spus, pentru GÂNDUL, surse judiciare.
Femeia a fost găsită de un bărbat care se afla prin zonă, dar în momentul în care s-a apropiat să o salveze era deja prea târziu, căci femeia murise deja.
„Astăzi, 21 ianuarie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că o persoană care alerga în zona unui lac, din Sectorul 6, ar fi fost mușcată de câini.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.
Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei ”, a transmis Poliția Capitalei.
Femeia de 43 de ani a mai fost atacată de câini, în aprilie 2022. Atunci, ea a intrat imediat în sala de operație din cauza rănilor profunde pe care le-a suferit, potrivit declarației purtătorului de cuvânt al Spitalului Universitar din Capitală, Dr.
„Pacienta a ajuns stabilă și respirator și hemodinamic, conștientă și așa a și rămas până în momentul în care a părăsit unitatea de primiri urgențe. Are multiple leziuni tegumentare și unele și mai profunde la nivelul scalpului, la nivelul brațului drept și la nivelul membrelor inferioare. Acum se află în sala de operație. A fost internată în secția de chirurgie plastică, a mers direct la sala din unitatea de primiri urgențe pentru a beneficia de tratamentul chirurgical al acestor plăgi. Toate plăgile care necesită sutură sunt operate
Ne-a spus că era în programul de jogging pe un câmp undeva în amonte de Lacul Morii și în timpul acela o haită de câini care erau liberi acolo, între 15 și 20 a apreciat dumneaei, a atacat-o. Au doborât-o la pământ și norocul dumneaei a fost că unul dintre bicicliștii care trecea prin zonă a reușit să îndepărteze câinii. Cu siguranță că vor rămâne niște cicatrici la nivelul tegumentului. În spital poate beneficia de acest suport psihologic și după ce se va externa din spital, dar asta dacă va dori, bineînțeles. Și pentru a-i asigura acum suport psihologic i-am luat personal acordul.
Femeia a fost îngrijită de echipa de la chirurgie plastică, probabil doi sau trei medici și asistentul de sală. Plăgile nu necesită să fie tratate concomitent, pot beneficia de tratamentul chirurgical pe rând, nu este niciuna care să-i pună viață în pericol”, a declarat Dr. Nica pentru news.ro.