SCENARIU! Incendiu de mari proporții la metrou. Ce au făcut autoritățile?

,
metrou-eroilor-incendiu

SCENARIU! Incendiu de mari proporții la metrou.

[Sursa foto: Facebook: Metrorex]

În această dimineață, după miezul-nopții, un exercițiu de proporții a avut loc la stația de metrou Eroilor. Pompierii bucureșteni au simulat un incendiu puternic la metrou, pentru a vedea cum s-ar desfășura situația în cazul în care acest lucru ar deveni realitate.


In articol:

Pompierii bucureșteni au simulat, în această dimineață, după miezul nopții, o intervenție la stația de metrou Eroilor. Într-una din cele mai importante stații ale metroului, a fost simulat un incendiu, iar zeci de autospeciale și de salvatori au luat parte la exercițiu.

Pentru ca exercițiul să aibă loc, s-a așteptat ca programul de circulație să se încheie, iar rețeaua electrică a fost scoasă de sub tensiune. Scenariul după care exercțiul s-a desfășurat a presupus deraierea metroului la 200 de m distanță de peron. Unul dinte vagoane a luat foc, iar întregul scenariu a avut scopul de a pregăti pompierii în cazul în care acesta devine realitate.

Mai mult decât atât, potrivit scenariului, 300 de pasageri se aflau în metrou în momentul accidentului, iar patru persoane au rămas blocate într-unul dintre vagoane, conform observatornews.ro.

„Desfăşurăm periodic aceste exerciţii, pe lângă recunoaşterilor pe care le efectuează fiecare subunitate de pompieri în raionul propriu, acolo unde există şi staţii de metrou”, a spus Daniel Vasile, ISU București-Ilfov.

Citeste si: România va cumpăra 20 de trenuri electrice noi. Ministrul Transporturilor a anunțat traseele pe care vor circula noile trenuri

metrou-eroilor-incendiu

SCENARIU! Incendiu de mari proporții la metrou.

[Sursa foto: Facebook: Metrorex]

Metrorex are datorii de zeci de mlioane de euro, iar funcționarea sa ar putea fi suspendată

Metrorex a acumulat datorii de 33 de milioane de euro la o firmă ce se ocupă de mentenanța trenurilor care circula prin subteran.

Tocmai din această cauză, compania Alstom se gândește să suspende serviciile în luna iulie, potrivit spynews.ro.

Mai mult decât atât, la Tribunalul București, au fost deschise două acțiuni pentru serviciile prestate de către compania de mentenanță.

Metrorex ne datorează peste 33 de milioane euro. Această sumă corespunde unui an de plăţi restante. Între timp, am suportat toate costurile: ne-am plătit furnizorii la zi, am plătit salariile angajaţilor la zi. Din suma totală datorată, de peste 160 de milioane lei, echivalentul a 33 milioane euro, peste 140 de milioane lei provin din contractul anterior, pentru servicii prestate în cursul anului 2021, iar 20 de milioane lei pentru facturi restante în contractul început la 1 ianuarie 2022. Câte companii îşi permit să continue să lucreze fără să fie plătite timp de 1 an?

Citeste si: Defecțiune la metrou. Mai bine de 200 de călători au fost evacuați prin tunel. Ce s-a întâmplat, de fapt, pe Magistrala 4

După epuizarea tuturor demersurilor contractuale şi legale, dacă nimic nu se schimbă, compania ia în calcul suspendarea serviciilor de mentenanţă, ceea ce va duce la oprirea metroului pentru că trenurilor nu pot circula dacă nu sunt la zi cu mentenanţa. Vom lua această măsură ca o ultimă opţiune posibilă, deoarece compania Alstom este pe deplin conştientă de importanţa serviciilor de mentenanţă pentru flota de metrou”, a spus Gian Luca Erbacci pentru news.ro.

 

 

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Defecțiune la metrou. Mai bine de 200 de călători au fost evacuați prin tunel. Ce s-a întâmplat, de fapt, pe Magistrala 4

Apropierea de Rusia schimbă perspectiva: Țările Baltice susțin integrarea rapidă a Ucrainei în NATO

Regina NU a murit la ora anunțată de Palatul Buckingham! De ce nu s-a anunțat decesul la timp

Un bărbat cu toporul în mână și hainele pline de sânge se plimba stingher prin stația de metrou Piața Unirii. Povestea cutremurătoare a unei tinere care a observat întreaga scenă

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies