Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 5 decembrie 2025! Data la care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Sava cel Sfințit.
Rugăciunea puternică pe care este bine să o rostești pe 5 decembrie!
Calendar ortodox 5 decembrie 2025
Sărbătoare 5 decembrie. Sfântul Sava cel Sfințit este sărbătorit în fiecare an pe data de 5 decembrie în calendarul ortodox.
Sfântul Sava cel Sfințit s-a născut la începutul secolului al V-lea, în jurul anului 438, atunci când la conducere se afla împăratul Teodosie cel Mic. Acesta a trăit în localitatea Mutalasca, din regiunea Capadocia. Până la vârsta de 5 ani, Sfântul Sava cel Sfințit a fost crescut de părinții săi, Ioan și Sofia. De la vârsta de 5 ani, acesta a fost lăsat în grija unui unchi, părinții săi plecând în Alexandria, tatăl său fiind comandant.
Atunci când Sfântul Sava cel Sfințit avea 8 ani a îmbrățișat viata monahală, intrând în Mănăstirea Sfântul Flavian, loc în care a trăit timp de 10 ani. Sfântul Sava cel Sfințit a rămas în acest loc sfânt și după întoarcerea părinților săi. Când a împlinit vârsta de 18 ani, Sfântul Sava cel Sfințit a călătorit la Ierusalim, după care și-a continuat drumul către mănăstirea condusa de Sfântul Eftimie cel Mare.
În momentul în care Sfântul Eftimie cel Mare l-a văzut pe Sfântul Sava cel Sfințit, acesta l-a numit „copil bătrân”, datorită înțelepciunii sale. În mănăstirea condusa de Cuviosul Teoctist a locuit timp de 30 de ani. Atunci când Cuviosului Teoctist a trecut la cele veșnice, Sfântul Sava cel Sfințit a decis să se retragă într-o peșteră.
După o perioadă, Sfântul Sava cel Sfințit a renunțat să mai vina în mănăstire. Atunci când Sfântul Eftimie cel Mare s-a stins din viață, Sfântul Sava cel Sfințit s-a retras într-o peșteră aspră. În anul 491, patriarhul Salustiu al Ierusalimului l-a chemat pe Sfântul Sava și l-a hirotonit preot. Sfântul Sava cel Sfințit a întemeiat câteva mănăstiri și i-a ajutat pe toți oamenii care veneau la el.
Sfântul Sava cel Sfințit a știut exact momentul în care avea să treacă la cele veșnice, astfel i-a chemat pe toți părinții și frații din mănăstire, l-a rânduit egumen pe Melit, iar după patru zile de post negru, acesta a trecut la cele veșnice, potrivit pravila.ro.
Sărbătoare 5 decembrie
Canon de rugăciune către Sfântul Sava cel Sfințit, sărbătorit pe 5 decembrie în calendarul creștin
Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit
Glasul al 8-lea
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sfinte Sava părintele nostru, cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1
Glasul al 8-lea
Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu strălucirea luminii Sfântului Duh, luminează Sfinte Sava, pe cei ce cu dragoste creştinească, în cântări te laudă; cel ce eşti lauda pustnicilor, strălucirea călugărilor împodobitorul pustiului şi dascălul fecioriei.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din tinereţe tot dorul ţi l-ai închinat lui Dumnezeu şi tot avântul tău spre Dânsul îndreptând, zburdările trupului şi năvala patimilor prin înfrânare le-ai stins, Sfinte Sava, de Dumnezeu purtătorule, prealăudate.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Biruind şarpele ce se ascundea în roadă, l-ai călcat în picioare şi cursele lui uşor le-ai trecut, ridicându-te pe aripile cinstirii de Dumnezeu, părinte şi bucurându-te, ai cules viaţă din pomul cunoştinţei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Strălucind de lumina harului în foc ai intrat ca şi cei trei tineri şi ai rămas nears, Dumnezeu păzindu-te pe tine şi arătând tuturor vrednicia şi strălucirea pe care urma să o ai mai târziu, părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca un potop fără de stavilă se revărsase moartea asupra noastră; dar apropiindu-se de Cel Născut al tău s-a pustiit şi atingându-se de El a fost nimicită, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că ai născut în Trup Viaţa Cea cu Adevărat şi Veşnică.
Catavasie
Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a
Irmos: Cel Ce ai întărit...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-ţi mintea stăpână peste patimi, preafericite, ispravnic al dreptăţii te-ai arătat; că ai supus cu adevărat partea cea rea părţii mai bune şi ai înflorit, părinte, ca un finic în mijlocul pustiului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înţelegând să mergi pe urmele Stăpânului, te-ai înstrăinat de ai tăi şi locuind în pustiu ai ridicat semn de biruinţă asupra celor împotrivă luptători, întărit fiind cu Dumnezeiască Putere.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu tăria minţii, preafericite, fiind întărit, ai biruit feluritele meşteşugiri ale vrăjmaşului, înţelepte şi le-ai dat pe faţă înaintea tuturor şi îngâmfarea trufaşă a aceluia ai nimicit-o.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Văzându-te pe tine, cu sufletul senin, cu înclinarea blândă şi împodobit cu fapte bune, Sfinte Eftimie, Luceafărul Cel Preastrălucit te-a primit, arătând prooroceşte strălucirea ta cea preafericită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Luminată Poartă a mântuitoarei iconomii a Cuvântului cea pentru noi, tu, Maică Fecioară, te-ai cunoscut cu adevărat; că tu ne-ai adus Raza Cea Înţelegătoare a Preaînaltei Dumnezeiri.
Catavasie
Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti Doamne.
Cântarea a 4-a
Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Starea sufletului purificându-ţi şi cu Dumnezeieşti vederi lărgind-o, încăpătoare de daruri Dumnezeieşti, cu adevărat, ai făcut-o, de Dumnezeu fericite; şi cu atingerea mâinilor tale ai vindecat pe cei neputincioşi, făcându-te următor Stăpânului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce în chip cumplit era plin de cutezare asupra ta, părinte, ca Datan cel nedemn a fost înghiţit şi ca Aviron nimicit. Căci pe tine în chip nevăzut te-a păzit Dumnezeiescul har care a purtat grijă de mulţi ce s-au mântuit prin tine şi au urmat învăţăturile tale.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Legea lui Dumnezeu întărindu-ţi simţirile, cuvioase, ţi-ai îndreptat gândul tău iscusit spre înţelegerea celor netrupeşti şi duhovniceşti, înaintând hotărât din mărire în mărire şi din putere în putere, părinte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Hotărându-te a face bine celor de acelaşi neam, ai zidit în pustiu cetăţi minunate şi de suflet folositoare şi din pământ însetat izvoare de apă ai scos, de Dumnezeu înţelepţite; şi în chip minunat ploi din cer ai pogorât peste ţarini fără de ape.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Rai al nemuririi Înflorit şi Frumos cu adevărat te-ai arătat, purtând în pântece Pomul Vieţii Cel Sădit întru tine, cu Dumnezeiască Atotputernicie; pe Care născându-L, picură nădejde de viaţă purtătoare tuturor celor ce cu credinţă te socotesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.
Catavasie
Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Tu Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu, Slavă Puterii Tale, Doamne!
Cântarea a 5-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat..
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu gând neabătut tinzând către Cel Dorit de tine, de la Dânsul ai luat, părinte, harul cel bogat al marilor minuni; şi pe cei ce cu credinţă veneau la tine, cu dragoste i-ai vindecat, cuvioase.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sarcina greutăţilor trupeşti lepădând, te-ai făcut vas Dumnezeiesc al alegerii Sfântului Duh, cuvioase, împodobindu-te cu înfrânarea, cu răbdarea şi cu gândul cel smerit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Propovăduitor cu glas preaînalt al Dumnezeieştilor dogme ai fost aşezat; apărător al Soboarelor Sfinţilor Părinţi te-ai făcut, pe împăraţi înţelepţind; cărora vădit te-ai arătat, înconjurat fiind de zidul Dumnezeiescului har, fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Darul cel de la Dumnezeu, care ţi-a fost dat ţie, de Dumnezeu insuflate, s-a vestit şi s-a dat tuturor până la marginile lumii; făcând lămurite cu Dumnezeiască cuviinţă dovezile şi Dumnezeiasca lucrare a minunilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu eşti Folositoare credincioşilor, Zid Nestricat de apărare al celor ce te laudă pe tine, Ceea ce te-ai arătat Pricinuitoare de mântuire pentru tot neamul omenesc. Ca Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat trupeşte, miluieşte sufletul meu, Preacurată.
Catavasie
Dumnezeul păcii fiind şi Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare dăruindu-ni-L, Pace L-ai trimis nouă. Deci, povăţuiţi fiind, la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciune aduc către Domnul...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dragostea către Dumnezeu şi către aproapele agonisind, ai împlinit temeiul Legii şi al proorocilor; că ai săvârşit fapta cea bună, care pe toate le covârşeşte, fără asemănare, părinte.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viaţă asemenea îngerilor ai dus pe pământ, iar Hristos ţi-a dăruit cinstire, deopotrivă cu îngerii, dând sufletului tău să meargă laolaltă cu cetele sfinţilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătându-te odraslă a înţelepciunii, ai poftit începutul înţelepciunii, frica de Dumnezeu, căreia urmându-i, ai ajuns la desăvârşirea cea cu putinţă oamenilor, părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce ai născut cu Trup pe Mântuitorul şi Răscumpărătorul, Dumnezeul tuturor şi Domnul, Cel Ce a petrecut împreună cu noi, izbăveşte, Preacurată, din nevoi pe cei ce te cheamă pe tine, Stăpână.
Catavasie
Din pântece pe Iona ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit; şi în Fecioară sălăşluindu-Se Cuvântul şi Trup luând, a ieşit, păzind-o Nestricată. Că Cel Ce nu a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut, a păzit-o Nevătămată.
CONDAC
Glasul al 8-lea
Podobie: Apărătoare Doamnă...
Ca unul ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană, prin faptă bună, Fericite Părinte Sava, săditor al cucerniciei te-ai arătat. Pentru aceasta ai fost podoaba cuvioşilor şi cetăţean vrednic de laudă al pustiului. Drept aceea strigăm către tine: bucură-te părinte de trei ori fericite!
Cântarea a 7-a
Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lepădat-ai cele vremelnice, ca unul ce ai râvnit să ajungi la cele veşnice; cu îngerii dănţuieşti, ca unul ce ai petrecut viaţa îngerilor, cu care împreună ai cântat: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cântări de mulţumire îţi aduce ţie lavra ta cea mare şi preacinstită, arătându-te pe tine locuitor, ziditor şi cetăţean al ei, înţelepte; şi lăudându-se strigă către Domnul: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Neîncetat te roagă, Sfinte Sava, de Dumnezeu înţelepţite, pentru turma ta şi cu stăruinţă cere ca ostenelile tale să rămână în veci aducătoare de roadă, ca plină de dragoste să strige: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cămara Preacurată de Mire a Întrupării celei mai presus de cuvânt a Cuvântului, Loc de odihnă şi Scaun te numim pe tine, cei ce cugetăm cu dreaptă credinţă şi bucurându-ne, cântăm Celui Născut al tău: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!
Catavasie
Tinerii în dreaptă credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat, ci, în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a
Irmos: De şapte ori cuptorul...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu veselie, cuvioase, alergat-au cetele sfinţilor întru întâmpinarea preacuratului tău suflet, în locul de odihnă şi în locaşurile cele luminoase, unde sunt călăuzite cetele sfinţilor. Cu care acum împreună cânţi: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos, în veci!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Uimitoare sunt minunile tale; că fiarele le-ai îmblânzit, valurile patimilor le-ai potolit, cu dar proorocesc ai spus cele ce vor să fie; cetele demonilor punându-le pe fugă le alungi, cu privegherile cele îndelungate, cu rugăciunile şi cu postirile şi cu puterea cea nebiruită a Crucii, de Dumnezeu purtătorule.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce cu Moise mai înainte din înălţime a vorbit, stâlp prealuminat care se întindea de pe pământ până la cer ţie ţi-a arătat, unde sălăşluieşte acum răbdătorul şi mult nevoitorul tău trup, lângă care şi noi stând cu credinţă, cu evlavie îti cântăm: popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci!
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cu bucurie, prealăudate, se săvârşeşte prăznuirea ta; că te-ai îmbrăcat cu fapta cea bună şi plină de bucurie ca şi cu o haină cu adevărat şi cu îmbrăcămintea cea mântuitoare şi curată şi luminoasă a veseliei; cu care acum împodobit fiind, cânţi neîncetat: popoare preaînălţaţi pe Hristos, în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Neispitită de nuntă ai născut şi Fecioară ai rămas şi cu minunată naşterea ta pe toate le-ai adunat; că vechiul război şi adânca despărţire ai stricat-o, Ceea ce ai purtat în sânurile tale, pe Hristos, Dătătorul de pace; pe Care cu credinţă binecuvântându-L, cu dragoste te lăudăm pe tine, Singura de Dumnezeu Născătoare.
Catavasie
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire, că nu a incendiat pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii nu a incendiat pântecele Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta, cântând să strigăm: să binecuvinteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe pe Dânsul întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Spăimântatu-s-a cerul...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Miros de bună mireasmă duhovnicească răspândeşte racla ta, veselind din destul pe fiii tăi, cei ce cu purificare stau în jurul tău, aducându-şi aminte de viaţa ta cea îngerească, de strălucirea şi de mărirea şi frumuseţea cea de-a pururea dată ţie.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izbucnit-a apă în pustiu şi pământul cel însetat, în baltă s-a prefăcut, cu rugăciunile tale, părinte. Că cetele pustniceşti au umplut pustiul ca nişte râuri, ţinutul Iordanului a înflorit ca şi crinul, udat fiind cu lacrimile tale.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucirea sfinţilor ţi-a răsărit în ceruri ca unui drept, părinte; că ai iubit pe Hristos, Dreptatea Cea adevărată, în chip vădit şi mergând pe urmele vieţii Lui ai înfăptuit în tine, preafericite, pe cât ţi-a fost ţie cu putinţă, Sfinţenia Lui, cea de viaţă purtătoare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Din belşug strălucind de lumină, de Dumnezeu purtătorule şi văzând Cetele îngerilor cele luminoase străjuind în jurul Întreitei Lumini şi primind harul razelor vederii lui Dumnezeu, nu înceta rugându-te, ca să ne învrednicim de iertarea de greşeli, cei ce te lăudăm pe tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Văzută ai fost, o, Fecioară Maică a lui Dumnezeu, născând cu Trup, mai presus de fire, pe Cuvântul Cel Bun; pe Care din inima Sa Tatăl L-a născut mai înainte de toţi vecii. Pe Acesta acum Îl cunoaştem mai presus de trupuri, deşi Trup a purtat.
Catavasie
Taină Străină văd şi Preaslăvită, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care s-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl mărim.
SEDELNA
Glasul al 8-lea
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Părăsind toate cele pământeşti şi trupeşte, în lume fiind, te-ai făcut părtaş îngerilor cu duhul; pentru că patimile trupului în chip desăvârşit omorându-le, te-ai arătat slujitor Preasfintei Treimi, fericite. Pentru aceasta şi patimile celor bolnavi le vindeci şi prin cuvânt alungi duhurile cu harul, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA
Glasul al 8-lea
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Lepădând tulburările vieţii şi crucea ta luând-o pe umeri, te-ai dat cu totul pe tine Domnului tău; şi afară de trup şi de lume aflându-te, te-ai făcut sălaş Duhului Sfânt. Pentru aceasta, trezind popoarele spre râvnă, ai deşertat cetăţile şi ai prefăcut pustiurile în cetăţi, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA
Glasul al 8-lea
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Sufletul meu smerit întinându-mi-l din pruncie şi cu cuvintele şi cu faptele, eu nevrednicul, pe mine însumi m-am pângărit; şi nu am cum să fac, nici loc de adăpost, nici altă nădejde în afară de tine, nu cunosc, Fecioară. Vai mie, netrebnicul! Pentru aceasta alerg acum rugându-te, Preacurată şi mărturisindu-mă strig ţie: greşit-am! Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască iertare de greşeli, că întru tine Singură mi-am pus nădejdile mele, Fecioară.