Sâmbătă, de la 15:00, “ROventura” ajunge la Arad!

,

Sâmbătă, începând cu ora 15.00, George Mihai și Andreea Străvoiu vă invită la o nouă ediție de colecție "ROventura".

Cele două gazde ale emisiunii vor porni din Arad, urmând Drumul Regelui pana în dulcea Bucovină. Moara de apă de la Obârșia și "Catedrala bisericilor de lemn" de la Roșia Nouă sunt doar două dintre obiectivele turistice pe care amatorii de tradiții și istorie le pot vizita în periplul lor. Iubitorii de natură pot vizita Crescătoria de Cerbi Dârmoxa, un crâmpei de Paradis în miez de iarnă.

Cei care sunt în căutare de noi destinații turistice se pot aventura pe cele opt trasee menite să facă din județul Arad o destinație turistică de excelență.

Turiștii pot vizita biserici, muzee și parcuri, dar și celebrul Castel Regal din Săvârșin. Moara de apă de la Obârșia, satele cu casuțe pictate de la granița țării Zarandului cu țara Crișurilor, biserica Petriș, importantă filă de istoriei a neamului românesc care încă păstrează picturile vechi de aproape 200 de ani sunt doar căteva dintre comorile pe care Aradul le oferă pasionaților de călătorii.

Citeste si: Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în „ROventura”, pe meleaguri arădene

Gurmanzii cu siguranță vor descoperi gustoasele bucate tradiționale bucovinene, pregătite cu multa dragoste de gospodinele locului.  După o vizită la crescătoria de cerbi din Dârmoxa, papanașii, poalele-n brâu, zeama de afumătură cu cartofi vor bucura papilele si vor încălzi sufletele celor pentru care Bucovina rămâne un loc în care timpul curge mai încet și oamenii se bucură de tot ceea ce le dăruiește natura.

Nu ratați o nouă ediție "ROventura", sâmbătă, începând cu ora 15.00, la Kanal D!

 

Citește-ne pe

Citește și:

Pedofil filmat în Oradea, în timp ce molestează o fetiţă. Unde l-au prins poliţiştii VIDEO

Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Sovata, perla turismului balnear din Transilvania

Ionuţ Băluţă a câştigat centura WBC International la categoria supercocoş

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Simona Pătruleasa va prezenta Ştirile Kanal D de la ora 07:00

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies