S-au schimbat datele examenelor de Bacalaureat! Prima probă începe cu 3 săptămâni mai devreme

Author: Bianca Vidoi

S-au schimbat datele examenelor de Bacalaureat

Sursa: Shutterstock

În anul 2025, examenul de Bacalaureat va începe cu trei săptămâni mai devreme față de anul 2024.

Examenul de Bacalaureat a fost programat cu trei săptămâni mai devreme față de anul 2024, decizie care a adus o serie de nemulțumiri în rândul profesorilor. Profesorii înscriși la supraveghere și corectare se îngrijorează că nu vor avea timp să susțină cursurile programate în următoarea perioadă.

S-au schimbat datele examenelor de Bacalaureat

Anul școlar 2024- 2025 se va finaliza la data de 21 iunie 2025, în timp ce examenul de Bacalaureat va fi susținut în perioada 10- 16 iunie 2025. Profesorii înscriși la supraveghere și corectare sunt îngrijorați că nu vor avea timp să susțină cursurile programate până la finalul acestui an școlar, însă Ministerul Educației îi încurajează să facă ore hibrid şi asincron.

Probele orale ale examenului de Bacalaureat au fost organizate, în anul 2025, mai devreme, în intervalul 27 ianuarie- 7 februarie, în timp ce în anul 2024, probele orale au fost susținute de candidați în intervalul 17- 27 iunie.

Și probele scrise ale examenului de Bacalaureat vor fi susținute mai devreme în acest an școlar, mai exact cu 3 săptămâni mai devreme față de anul 2024.

Prima probă scrisă va fi la Limba și literatura română, organizată la data de 10 iunie 2025, chiar după minivacanța de Rusalii. A doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat, susținută la data de 11 iunie 2025, va fi la proba obligatorie a profilului. Elevii care au urmat un profil real vor susține a doua probă la Matematică, în timp ce elevii care au urmat un profil uman vor susține a doua probă la Istorie.

S-au schimbat datele examenelor de Bacalaureat
[Sursa: Shutterstock]

Citește și: Când începe vacanța de vară pentru elevii de clasa a XII-a

La data de 13 iunie 2025, candidații vor susține a treia probă a examenului de Bacalaureat, la proba la alegere a profilului și specializării. Candidații care au urmat un profil real pot alege să susțină a treia probă la fizică, chimie, biologie sau informatică. Elevii care au urmat profilul uman pot alege între geografie, filosofie, logică și argumentare, economie, psihologie și, după caz, sociologie. Candidații care aparțin minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă la data de 16 iunie 2025.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Gestul lui Alex Marcu către Teodora, în ziua înmormântării. Ce a făcut bărbatul când soția lui a fost condusă pe ultimul drum

Și rezultatele inițiale vor fi aflate mai devreme de candidați, mai exact la data de 20 iunie 2025. Elevii pot vizualiza lucrările la data de 20 iunie, între orele 14:00- 18:00, dar și pe 23 și 24 iunie 2025, perioadă în care pot fi depuse și contestațiile. Rezultatele finale vor fi afișate la data de 30 iunie 2025, potrivit edupedu.ro.

Prima probă începe cu 3 săptămâni mai devreme

Suprapunerea dintre orele de curs și perioada examenului de Bacalaureat pune multă presiune pe profesorii înscriși la supraveghere și corectare. Aceștia sunt îngrijorați că nu vor avea timp să-și susțină cursurile programate. „ Tot greul este pe profesorii care sunt profesori, ei sunt fie la supraveghere, fie evaluare, fie și, și, în centrele de examene. Acest final de an școlar, noi ne-am așteptat să fie, este într-o degringoladă. Eu mă simt eu prost ca profesor când trebuie să anunț de atâtea ori părinții- se scurtează orele, se lungesc orele, se fac orele online”, spune Andreia Bodea, director I.L. Caragiale, potrivit observatornews.ro.

Pentru a îi susține pe acești profesori, Ministerul Educației le recomandă ca în următoarea perioadă să susțină cursuri hibrid și asincron. „ Înseamnă că profesorul știe că are cu 6 clase pe platforma Teams le trimite ce au de lucrat, el nu este cu ei în legătură, la 9 seara se uită la ce au lucrat copiii, verifică, corectează, asta înseamnă asincron ei nu participă efectiv la niște ore”, a completat Andreia Bodea.

Prima probă începe cu 3 săptămâni mai devreme
[Sursa: Shutterstock]

Deși profesorii sunt stresați din cauza calendarului examenului de Bacalaureat, candidații văd cu ochi bun această modificare. Elevii care plănuiesc să studieze în străinătate se bucură de această modificare a examenului de Bacalaureat, în timp ce alți elevi sunt încântați că nu o să fie nevoiți să se lupte cu temperaturile ridicate din sălile de clasă.

„Mi se pare ok că Bacul e mai devreme pentru că scăpăm și de căldura infernală care a fost anul trecut. Și pe mine mă ajută mai tare că nu stau toată vara să învăț”/ „Eu plec în Olanda, eu acum o să plec pe 1 august, că, așa, dacă era Bacul mai târziu, nu puteam să petrec timpul cu părinții, să termin treaba cu actele”, spun candidații.