S-a decis! Care sunt regulile pentru redeschiderea restaurantelor

,

Spațiile interioare ale restaurantelor vor fi redeschise cu o serie de reguli și restricții. Profit.ro anunta care sunt acestea si cand e posibil sa se deschida


In articol:

Spațiile interioare ale restaurantelor vor fi redeschise cu o serie de reguli și restricții, în care, de exemplu, clienților le va fi permis să meargă doar pe anumite benzi cu sens unic, semnalizate, păstrând distanța de 2 metri unii de alții la mesele vecine, iar solnițele, meniurile și olivierele vor putea fi transferate de la o masă la alta doar după ce vor fi dezinfectate, conform proiectului de ordin care reglementează condițiile de redeschidere, obținut de Profit.ro.

Ordinul a fost redactat incluzând data de 9 iulie pentru redeschidere, care trebuie însă să primească și ultimul accept din partea premierului Ludovic Orban.

Deocamdată, ultimul termen avansat oficial ca speranță este 15 iulie.

Care sunt regulile pentru redeschiderea restaurantelor

Astfel, clienții vor putea merge doar pe benzi cu sens unic, semnalizate, păstrând distanța de 2 metri unii de alții, la mesele vecine, ocupanții scaunelor vor păstra aceeași distanță, iar solnițele, meniurile și olivierele vor putea fi transferate de la o masă la alta doar după ce vor fi dezinfectate.

Citeste si: Greseala pe care o fac multi soferi, ii poate costa prea scump. Ce sa nu lasi in masina pe canicula

Citeste si: Revenim la starea de urgenta? Nelu Tataru: "Decizia e a presedintelui Romaniei"

La intrarea în restaurant va fi un "triaj observațional" al clienților, urmând să le fie interzise accesul acelora care dau semne că ar avea infecții respiratorii. Restaurantele vor organiza "circuite cu sens unic" ce trebuie parcurse de clienți, astfel încât să se minimizeze contactele între ei, de exemplu spre și dinspre toaletă. Se permite transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și al altor obiecte de pe o masă pe alta numai dupa dezinfectie. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la o masă și, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință, potrivit profit.ro

Citeste si: Suntem deja in pericol! Alexandru Rafila, despre decizia CCR de a renunta la izolare si carantina

Citeste si: Este infricosator! Ce spune Raed Arafat despre situatia din spitale: "Incercam sa nu ajungem in situatia in care sa alegem intre doi pacienti"

 

 

Citește-ne pe

Citește și:

Decizie istorică a UE: Maşinile pe benzină şi motorină, interzise. Cum îi va afecta măsura pe români

Anunț despre al doilea val de coronavirus. Un expert german a dezvăluit ce va favoriza răspândirea virusului

Declinul unui rocker

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Prognoza meteo 6 iulie. Ce temperaturi vom avea in Bucuresti si in tara

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies