Robert, replici tăioase la adresa lui Criss: „Nu-mi plăcea de tine”. Cum reacționează concurenții din „Casa iubirii”

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 04 mai 2025, 21:00

Tensiunile dintre Criss și Robert continuă în gala din 4 mai, a emisiunii „Casa iubirii”, după ce tânărul a adus niște remarci înțepătoare la adresa ei.

Subiectul din gala anterioară a emisiunii „Casa iubirii”, legat de aspectul fizic al lui Criss, a fost, din nou, readus în discuție, pentru a se clarifica situația.

Ce replici tăioase i-a adresat Robert lui Criss

În gala de duminica trecută, Robert a făcut-o pe Criss să se simtă incomod, întrucât i-a spus că în sezonul trecut al emisiunii nu arăta atât de bine precum arată în prezent.

Robert: „Cred că dacă intram în sezonul trecut pe bune nu-mi plăcea de tine. Adevărat îți zic, gen ești mult mai frumoasă așa, dar atât”.

Criss: „Eu când am intrat în casă eram așa slabă ca acum”.

Robert: „Dar, ca idee, mai jos de atât nu te duce, că te duci în altă extremă”.

Ulterior acestei discuții, între Criss și Robert au existat tensiuni toată săptămâna, mai ales vineri, când Robert a chemat-o pe Larisa, în locul lui Criss, în camera roșie.

Citește și: Criss tună și fulgeră, după ce Robert ar fi jignit-o: „Nu mi-ar fi plăcut de ea dacă aș fi intrat în sezonul trecut”

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: O alergare obișnuită de seară, i-a adus sfârșitul unei femei în vârstă de 52 de ani, din Iași!

Cum reacționează concurenții din „Casa iubirii” la discuția dintre Robert și Criss

În gala de astăzi, 4 mai, discuția din gala trecută, despre kilogramele lui Criss, a fost redifuzată, iar concurenții și-au dat cu părerea despre atitudinea pe care a avut-o Robert. Printre concurenții care au reacționat la remarcile tânărului au fost Lia și Naomi, care, dacă ar fi fost în locul lui Criss, s-ar fi simțit la fel de deranjate, întrucât un astfel de subiect este delicat pentru o femeie.

Lia: „E o temă mai dureroasă, mi se pare, și nu se fac glume”.

Robert: „A fost o tachinare, n-a fost glumă!”.

Naomi: „Și pe mine m-ar fi deranjat. Nu știu dacă a fost o glumă sau nu, dar, după mimica ta și cum ai spus-o, nu părea o glumă”.

Citește și: Robert și Larisa, întâlnire în camera roșie! Motivul incredibil dezvăluit de celelalte concurente din „Casa iubirii”: „Să-i facă în ciudă lui Criss”

Robert, însă, a insistat în continuare pe ideea că, prin respectiva remarcă, nu a intenționat să o jignească pe Criss sau să o pună într-o postură proastă: „Într-adevăr, poate n-am exprimat chiar chestia asta, că a fost o glumă, dar, în continuare, îmi susțin ideea că a fost o tachinare.

(...) Nu am vrut să te jignesc”.