Serialul turcesc „ Minciuni de familie ” va fi difuzat de luni până vineri, pe Kanal D, începând cu ora 20:00. Află ce se întâmplă în episodul de azi!
Ce se întâmplă în episodul 27 din „Minciuni de familie”
Güzide a reușit să-și recupereze casa și să-i dea afară pe Tarık și Yeşim. Această situație nu îi ajută pe cei doi să se apropie, ci creează și mai multe probleme între Tarık și Yeşim.
Oylum este într-o situație foarte dificilă, deoarece nu se simte pregătită să se căsătorească sau să devină mamă. Aceasta își găsește liniștea în brațele lui Tolga, care reapare în viața ei. Oylum și Tolga vor avea parte de un moment emoționant, iar Behram, care o urmărește, vede apropierea dintre ei, însă decide să nu acționeze acum împotriva celor doi.
Oylum îi spune lui Behram că vrea să se despartă de el, iar deși bărbatul pare că acceptă ideea, ziua următoare apare la ușa lui Oylum pentru a-i spune că Tolga a fost atacat în timp ce conducea mașina. În acest mod subtil, Behram îi spune că dacă decide să se despartă de el, atunci nu doar familia ei va avea de suferit, ci și Tolga, bărbatul pe care-l iubește.
Mai jos puteți urmări promo pentru episodul 27 al serialului „Minciuni de familie”:
Urmărește Video Online subtitrat serialul „Minciuni de familie” pe Kanal D
Minciuni de familie („Aldatmak” în original), este difuzat zilnic pe Kanal D și încearcă să acapareze privirile telespectatorilor.
Telespectatorii vor putea descoperi o poveste încărcată de emoții și trădări. Sub masca fericirii, Tarik, soțul lui Guzide (interpretat de Mustafa Ugurlu), duce o viață dublă de peste cinci ani, având o a doua familie despre care soția lui nu știe nimic. Această dezvăluire zguduie din temelii tot ce Güzide știa până acum.
Citește și: Ce mesaj a lăsat Maria Marinescu, nepoata lui Ion Iliescu prin alianță, după moartea fostului președinte
Din păcate, șocurile nu se opresc aici, pentru că cei doi copii ai săi, Ozan și Oylum, ascund și ei secrete majore. Oylum, plecată să studieze medicina în străinătate, renunță fără să își anunțe părinții, la facultate și își urmează pasiunea mai exact dansul contemporan, în Statele Unite. Ozan, despre care se spune că este un inginer de succes, ajunge într-o situație disperată. Acesta pierde o sumă mare de bani și riscă să-și compromită viitorul.
Serialul Minciuni de familie își justifică pe deplin titlul încă din primul episod. Acesta este plin de răsturnări de situație și momente tensionate, iar drama scoate la iveală adevărul crud, acela că uneori, până și cei mai apropiați oameni te pot dezamăgi. Minciunile de familie pot distruge vieți, chiar dacă intențiile par inițial nobile.
Publicul român o va regăsi cu plăcere pe Vahide Perçin, într-un rol puternic și profund, alături de alți actori de renume precum: Ercan Kesal, Mustafa Uğurlu și Yusuf Çim.
Nu ratați episodul de azi din Minciuni de familie, pe Kanal D, pe care îl puteți urmări și în mediul online, de pe telefonul mobil, laptop sau tabletă, accesând https://www.kanald.ro/live.html.