Serialul turcesc „Fata de la fereastră” va fi difuzat de luni până vineri, pe Kanal D, începând cu ora 20:00. Află ce se întâmplă în episodul de azi!
Ce se întâmplă în episodul 31 din „Fata de la fereastră”?
Hayri este complet răvășit atunci când află că Nalan urmează să devină mamă. După ce începuse să petreacă momente liniștite alături de ea, încercând să-i fie sprijin și alinare, această veste îl tulbură profund pe Hayri.
Muzo, copleșit de durere, se izolează în camera sa după ce află despre sarcina lui Nalan. Ignoră apelurile lui Selen și, incapabil să-și stăpânească emoțiile, izbucnește în lacrimi.
După ani întregi de tăcere, Cavit își face curaj și îi mărturisește lui Gülcihan sentimentele pe care le-a ascuns.
Feride, după ce află că legătura dintre Cana și Sedat continuă, pune la cale un plan periculos pentru a-i da Canei o lecție aspră.
Situația dintre Nalan și Sedat se tensionează tot mai mult.
Deși Nalan este însărcinată, Sedat continuă să se comporte distant, iar dispariția Canei îl face și mai obsedat de ea. Când Nalan vede un mesaj de la Cana pe telefonul lui, decide să afle adevărul.Urmându-l, Nalan îl surprinde pe Sedat alături de Cana într-un hotel. Vederea celor doi împreună o zdruncină complet. În acel moment, Cana îi povestește lui Sedat despre ceea ce i-a făcut Feride.
Mai jos puteți urmări promo pentru episodul 31 al serialului „Fata de la fereastră”
Urmărește serialul online subtitrat „Fata de la fereastră” pe Kanal D
Kanal D difuzează, în România, serialul turcesc „ Fata de la fereastră ”, o producție de excepție realizată de OGM Pictures, regizată de Nadim Guc și bazată pe romanul
celebrei Gulseren Budayicioglu. Povestea, o îmbinare între romantism, dramă și psihologie, explorează tema suferinței ascunse sub aparențe și impactul traumei asupra relațiilor de familie.Serialul a fost filmat în cea mai mare parte în Istanbul și se remarcă prin decorurile sale inedite, cum ar fi conace istorice, priveliști asupra Bosforului și cadre urbane care redau perfect contrastul dintre luxul exterior și frământările interioare ale personajelor. Reședința impunătoare a familiei Koroğlu, conacul Sadık Paşa din Cihangir, devine centrul intrigii, iar casa familiei Nalan, conacul Esra Umur din Kanlıca, completează perfect atmosfera de poveste.
Nalan, interpretată de Burcu Biricik, este o tânără crescută sub autoritatea strictă a mamei sale, Feride (Nur Sürer). Izolată de lume și constrânsă de reguli rigide, Nalan se confruntă cu dorința de iubire și libertate. Relația ei cu Sedat (Feyyaz Şerifoğlu), un bărbat carismatic, dar instabil, scoate la iveală vulnerabilitatea și tensiunile emoționale care definesc întreaga poveste.
Distribuția deosebită, în care apar Burcu Biricik, Feyyaz Șerifoglu, Nur Surer, Hande Ataizi și Selma Ergec, contribuie la succesul internațional al producției. Muzica semnată de Firat Yukselir și Toygar Işikli, alături de decorurile lui Murat Güney, amplifică emoția și dramatismul fiecărei scene.
Distins cu premiul Golden Butterfly pentru „Cea mai bună dramă” în 2021, serialul „Fata de la fereastră” promite o experiență cinematografică intensă, plină de suspans și emoție.
Episodul de azi din „Fata de la fereastră” poate fi urmărit pe Kanal D, dar și în mediul online, de pe telefonul mobil, laptop sau tabletă, accesând https://www.kanald.ro/live.html.