Rezultatul autopsiei copilei de trei ani din Ploiești, care și-a pierdut viața, după ce a fost opărită de părinți. Declarațiile halucinante ale bunicii: „. A zis că e copilul ei şi face ce vrea”

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 07 apr 2023, 19:47

Incidentul a avut loc în urmă cu aproximativ doi ani

Sursa: Observatornews.ro

Rezultatul autopsiei copilei de nici trei ani, din Ploiești, care a murit opărită. Părinții au lăsat copilul să se chinuie, bunica fiind cea care a sunat la 112, abia după câteva ore de când problemele au început pentru minoră.

Ce spune autopsia copilei de aproximativ trei ani, din Ploiești, care a murit opărită chiar de către părinți. Arestarea preventivă a părinților a fost decisă după mai mulți ani de amânare a procesului.

Ce spune autopsia copilei din Ploiești care a murit opărită

Incidentul a avut loc în urmă cu aproximativ doi ani, dar, abia în luna martie, s-a decis ca cei doi părinți să fie arestați preventiv.

Anchetatorii au ajuns și ei la o concluzie, fiind vorba de o moarte violentă, cauzată de opărire.

Șapte ore au asistat părinții la chinurile prin care trece copilul lor, fără a cere ajutor la 112. Bunica paternă a fetei, cea care a cerut ajutor, este acuzată că nu a intervenit pentru salvarea vieții nepoatei sale.

Rezultatul autopsiei este înfiorător: infarct cauzat de durere. „Răsturnare de situație în cazul copilului de 3 ani omorât prin opărire de către părinți.

Bunica, ce este parte civilă în dosarul de omor calificat, a fost pusă sub control judiciar după mai multe ore de audieri!

Citește și: Părinții fetiței de 2 ani și 10 luni, care a fost opărită, au fost arestați preventiv după mai bine de doi ani de la tragedie. Care este firul evenimentelor ce au dus la decesul micuței

De asemenea, au apărut și datele INML, copilul a decedat la 3 ani de infarct miocardic din pricina durerii.

Bunica este acuzată de lăsare fără ajutor”, a precizat avocatul Adrian Cuculis, conform observatornews.ro.

Citește și: Ghid complet valori glicemie. Valorile normale ale glicemiei

Dosarul a fost amânat timp de doi ani

Avocatul Adrian Cuculis a mai precizat faptul că probele din dosar arătau, încă de la început, că este vorba de omor și nu își poate explica motivul pentru care a durat atât de mult până când demersurile legale au fost puse în mișcare.

Bunica fetei, Petruța Mihai, susține că totul s-a petrecut într-un moment de furie al părinților, cauzat de faptul că minora nu s-a putut abține. „S-a enervat foarte tare că de ce a făcut pe ea. După ce a bătut-o, a luat-o din cameră şi a aruncat-o pe... I-a făcut vânt pe hol. Pe hol, s-a lovit fata de perete”.

Părinții au continuat să își descarce nervii și au aruncat-o într-o cadă, unde au opărit-o, fără a permite cuiva să o salveze. 

„Exact aşa a zis: « Ea nu pune mâna pe ea, poate să şi moară». A zis că e copilul ei şi face ce vrea, a zis: « Nu faci tu puşcărie, fac eu puşcărie dacă e»”.

Citește și: Cum a reușit o șoferiță din Cluj să rănească cinci persoane, printre care și un copil de nici doi ani. Micuțul a ajuns la spital

Unul dintre medicii SAJ Prahova susține că, în momentul în care ambulanța a ajuns la copilă, aceasta nu a mai putut fi salvată, deoarece avea arsuri pe aproximativ 70% din suprafața corpului, fiind de gradul doi și de gradul trei.