La final de noiembrie, medicii, medicii dentiști și farmaciștii vor susține concursul național de rezidențiat pentru a ocupa locurile și posturile scoase la concurs. Iată când are loc examenul de rezidențiat în 2022 și ce trebuie să știe candidații.
Pe ce dată este examenul de Rezidențiat în anul 2022?
Ministerul Sănătății a anunțat că va organiza examenul de rezidențiat 2022 duminică, 20 noiembrie. Acest examen este susținut pentru domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Examenul de rezidențiat 2022 se va desfășura în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, iar conform metodologiei de examen, Ministerul Sănătății va încheia contracte cu toate aceste facultăți pentru a stabili obligațiile și responsabilitățile părților, sumele ocazionate de cheltuielile de organizare și desfășurare, suportate din taxa de înscriere la concurs.
Examenul de rezidențiat 2022 este organizat pentru absolvenții facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie. La concurs se pot prezenta doar cei care au o diplomă de licență în profil medico-farmaceutic uman sau o diplomă echivalentă cu aceasta, rezidenții aflați în pregătire, dar și specialiștii care își doresc să urmeze o a doua specialitate, potrivit rezidentiat.ms.ro.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Citeste si: Rezidențiat 2022. Câte locuri sunt disponibile și ce posturi au fost scoase la concurs
Cum se desfășoară examenul de Rezidențiat 2022?
Concursul de admitere în rezidențiat pe loc și pe post în medicină, medicină dentară și farmacie 2022 va avea loc pe 20 noiembrie 2022. În dimineața concursului, la ora 07:30, șeful de sală și supraveghetorii lipesc în dreptul fiecărui loc din sală o legitimație de bancă cu numărul de ordine al candidatului respectiv.
Candidații vor fi așezați în săli, astfel încât să rămână cel puțin un loc liber între 2 candidați. La ora 09:00, candidații primesc grilele pentru răspuns și o cariocă de culoare neagră pentru a completa grila.
La ora 10:00, sacii care conțin caietele cu întrebări vor fi desigilați. Fiecare candidat va primi un caiet cu întrebări, iar pentru rezolvarea acestora va avea la dispoziție 4 ore.Cei care susțin examenul de rezidențiat 2022 trebuie să știe că nu au voie să aibă asupra lor materiale ajutătoare, să discute cu ceilalți candidați, să copieze sau să aibă asupra lor telefoane mobile sau alte dispozitive electronice cu ajutorul cărora ar putea lua legătura cu exteriorul. Fetele vor fi obligate să își strângă părul pentru ca urechile să fie vizibile, astfel încât să fie înlăturată orice tentativă de fraudă folosind căști.
Cum pot obține candidații un loc la Rezidențiat 2022?
Pentru a promova examenul de rezidențiat 2022, candidații trebuie să obțină 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Inițial, Ministerul Sănătății anunța că ar dori ca pragul de promovabilitate să fie crescut la 65% din punctajul maxim, însă pentru că în acest an măsura ar fi trebuit aplicată într-un interval de timp mult prea scurt s-a renunțat la acest lucru. Schimbarea ar putea să se facă din anul 2023 pentru a creștere calitatea academică a viitorilor medici.
Cei care susțin examenul de rezidențiat 2022 trebuie să știe că ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, ținând cont de limita locurilor/ posturilor publicate la concurs.