Îndrăgita actriță Ebru Sahin a muncit mult pentru a ajunge unde este astăzi în cinematografia din Turcia. Deși are doar 28 de ani, superbă actrița a reușit să acumuleze un deceniu de activitate pe platourile de filmare, deoarece a început să lucreze de când se află încă pe băncile facultății. Inițial și-a dorit o carieră în domeniul sportului, deoarece a studiat în cadrul Facultății de Sport, la Universitatea din Istanbul, însă treptat a realizat că nu poate să renunțe la marea ei pasiunea actoria și atunci a decis să se reorienteze și s-a înscris la cursuri private de teatru. Astfel, Ebru Sahin a urmat calea la care visase încă din copilărie și anume să devină o actrița renumită. Anul acesta a fost unul magnific pentru celebra actrița atât pe plan profesional cât și personal, deoarece s-a căsătorit cu alesul inimii sale și este extrem de fericită și împlinită.
Renumita Ebru Sahin a dat cărțile pe față și a spus dacă va renunța sau nu la actorie
Telespectatorii din România au cunoscut-o pe frumoasa actrița Ebru Sahin încă din anul 2018, când a jucat un rol secundar în producția Mireasă din Istanbul, iar apoi a revenit la Kanal D în serialul Hercai, în care a jucat rolul principal, alături de celebrul actor Akin Akinozu.
Anul trecut, Ebru Sahin a fost cerută în căsătorie de către iubitul ei, baschetbalistul Cedi Osman.
La începutul acestei veri cei doi îndrăgostiți au organizat o petrecere restrânsă pentru a marca logodnă lor chiar de ziua de naștere a actriței.
Între timp, presă turcă a lansat anumite zvonuri conform cărora celebra actrița ar fi decis să renunțe la actorie și să plece în America pentru a-i fi alături soțului ei, care își petrece mare parte a anului acolo din cauza sportului pe care îl practică. Potrivit viatacuaromadecafea.com, ar fi hotărât intră-adevăr să plece în America însă doar pentru o anumită perioada, pentru a fi aproape de soțul ei, însă nu va renunta la profesia ei, dimpotrivă principalul ei obiectiv este deschiderea internațională. Astfel, Ebru va urmă lecții de limba engleză și de actorie pentru a se perfecționa, urmând să revină în Turcia atunci când i se va oferi un nou rol.