Un șofer român de TIR a făcut infarct la volan, pe o autostradă din Italia. Viața șoferului nu a mai putut fi salvată: „Drum lin, Barbule…”

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 09 nov 2025, 15:46

Un șofer român de TIR a făcut infarct la volan, pe o autostradă din Italia

Sursa: rotalianul.com

Un șofer român de TIR s-a stins din viață sâmbătă, 8 noiembrie 2025, după ce a făcut infarct la volan.

La vârsta de 57 de ani, un șofer român de TIR a condus pentru ultima dată camionul companiei. Acesta se afla pe Autostrada A22, sensul spre Brennero, între nodurile Mantova Nord și Nogarole Rocca, atunci când i s-a făcut rău la volan.

Un șofer român de TIR a făcut infarct la volan, pe o autostradă din Italia

Un șofer român de 57 de ani s-a stins din viață sâmbătă, 8 noiembrie 2025, în jurul orei 08:00. Tragedia a avut loc pe autostrada A22, sensul spre Brennero, între nodurile Mantova Nord și Nogarole Rocca, la kilometrul 249. Bărbatul de 57 de ani a suferit un infarct în timp ce conducea. Primele cercetări ale autorităților arată că deraparea TIR-ului a avut loc controlat, semn că șoferul ar fi încercat să tragă pe dreapta imediat ce a simțit primele semne ale problemelor, potrivit rotalianul.ro.

Bărbatul a reușit să oprească vehiculul la marginea carosabilului. În acest incident nu au fost implicate alte vehicule, însă traficul a fost restricționat pe autostradă, formându-se cozi cu o lungime de până la șase metri. 

Citește și: Trafic restricționat în București, după ce o șoferiță a lovit un stâlp de luminat

Citește și: Igor Cuciuc își plângea amarul în direct, în urmă cu câteva luni. Artistul se afla la capătul puterilor: “Perna noastră a fost udă în fiecare seară de lacrimile mamei și lacrimile tatălui.”

Citește si: El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România

La fața locului au ajuns echipaje medicale, care nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața șoferului român de TIR. Au intervenit la fața locului Poliția Rutieră, secția Verona Sud, personalul de pe A22, echipaje medicale ale organizației Crucea Verde – cu ambulanță și autospecială de intervenție – precum și Pompierii din Mantova, care au trimis două echipe cu autospecială de stingere și autogreder pentru asigurarea camionului rămas pe marginea carosabilului. 

Compania pentru care lucra șoferul de 57 de ani a publicat un mesaj emoționant pentru bărbat:

„Timp de peste 20 de ani, a fost parte din familia noastră profesională, un șofer dedicat, un coleg loial și un om de o bunătate rară. Plecarea lui lasă un gol imens în sufletele noastre, dar și multe amintiri frumoase care vor rămâne cu noi.

Drum lin, Barbule… și mulțumim pentru tot ce ai fost pentru noi!

Dumnezeu să te odihnească în pace.”, a scris compania la care lucra șoferul, pe Facebook.