Fiecare zi liberă este așteptată cu mult entuziasm de către angajații din România, reușind astfel să petreacă mai mult timp alături de familie și prieteni. Pe parcursul anului 2025 au fost 17 zile libere legale, însă pe parcursul anului 2026 o să existe mai puține zile libere pentru angajații din sectorul privat și public.
Mai puține zile libere pentru angajații din România, în 2026
Ne apropiem cu pași rapizi de anul 2026, iar angajații își organizează cu grijă vacanțele, profitând de fiecare zi liberă legală. Pe parcursul anului 2025, angajații au beneficiat de 17 zile libere de la stat, dintre care 13 au picat în timpul săptămânii și 4 în weekend. Anul 2026 vine cu o surpriză neplăcută pentru angajații din România, numărul zilelor libere scăzând.
Pe parcursul anului 2026, angajații din România vor beneficia de 16 zile libere de la stat, în care sunt celebrate sărbători religioase și civile recunoscute oficial. Numărul zilelor libere legale scade în 2026 pentru că Ziua Copilului este celebrată în aceeași zi în care este sărbătorită a doua zi de Rusalii. Din acest motiv, angajații din sectorul public și privat nu vor primi două zile libere, ci una singură.
Lista completă a zilelor libere din 2026
- 1 ianuarie – Anul Nou (joi)
- 2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou (vineri)
- 5 ianuarie – posibilă punte
- 6 ianuarie – Bobotează (marți)
- 7 ianuarie – Sfântul Ion (miercuri)
- 24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (sâmbătă)
- 10 aprilie – Vinerea Mare (vineri)
- 12 aprilie – Paștele ortodox (duminică)
- 13 aprilie – A doua zi de Paște (luni)
- 1 mai – Ziua Muncii (vineri)
- 31 mai – Rusaliile (duminică)
- 1 iunie – Ziua copilului și a doua zi de Rusalii (luni)
- 15 august – Sfânta Maria (sâmbătă)
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei (luni)
- 1 decembrie – Ziua Marii Uniri (marți)
- 25 decembrie – Crăciunul (vineri)
- 26 decembrie – A doua zi de Crăciun (sâmbătă), potrivit zileliberelegale.ro .