În urma impactului, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost transportate la spital cu răni serioase, notează Observatornews.
O persoană și-a pierdut viața
Potrivit primelor informații, unul dintre șoferi, un bărbat de 42 de ani, ar fi adormit la volan, pierzând controlul asupra direcției de mers și intrând pe contrasens. Celălalt conducător auto, care circula regulamentar, nu a mai avut timp să evite coliziune a.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit echipaje ale pompierilor, poliției și ambulanței, care s-au confruntat cu o situație dramatică.
Paramedicii au depus eforturi susținute pentru a-l resuscita pe șoferul care a provocat accidentul, însă, din nefericire, viața acestuia nu a mai putut fi salvată. Celelalte patru persoane, pasageri din ambele autoturisme, au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital pentru îngrijiri medicale, prezentând multiple traumatisme și contuzii.
Traficul pe DN7 a fost blocat complet timp de aproximativ o oră, iar apoi s-a circulat alternativ pe un singur sens, până la finalizarea cercetărilor la fața locului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările exacte ale producerii tragediei.