Alertă pe un mare aeroport european! Mai multe drone neidentificate au survolat spațiul aerian

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 25 sep 2025, 15:21

Traficul aerian din Danemarca a fost serios perturbat după ce mai multe drone au fost reperate în apropierea unor aeroporturi.

La Aalborg, în nordul țării, autoritățile au decis să suspende temporar operațiunile, iar trei aeronave au fost deviate către alte destinații. Alte trei aeroporturi din sud au raportat incidente asemănătoare. În acest context, premierul Danemarcei a atras atenția că „nu poate fi exclusă” o implicare a Rusiei.

Ce măsuri iau autoritățile daneze, după ce mai multe drone au fost identificate în apropierea a patru aeroporturi

Aeroportul Aalborg, utilizat ca și bază militară, a fost închis pentru scurt timp după identificarea dronelor în spațiul aerian. Două dintre zborurile redirecționate au ajuns la Copenhaga, iar unul la Karup. Oficialii au precizat că situația are impact și asupra activităților militare. Potrivit BBC, poliția din Nordul Iutlandei a anunțat că urmărește atent evoluția evenimentelor, însă nu a putut confirma numărul dronelor.

„Nu putem comenta deocamdată scopul dronelor din zonă și nici cine se află în spatele acestora. Dacă vom avea ocazia, vom doborî dronele”, a declarat inspectorul-șef Inspectorul-șef Jesper Bojgaard Madsen, conform sursei citate.

Chiar dacă autoritățile au subliniat că nu pasagerii și locuitorii din zonă nu se află în pericol, populația a fost sfătuită să evite perimetrul. Dronele au fost semnalate la aeroporturile Esbjerg, Sonderborg și Skrydstrup, dar acestea au rămas deschise.

Poliția a menționat că ia „în serios” situația, fără să precizese, însă, cauzele incidentelor. De asemenea, autoritățile nu exclud varianta unei farse.

Citește și: Corneliu Botgros, noi dezvăluiri cu privire la fosta căsnicie cu mama copilului său, Adriana Ochișanu! Artistul a dat tot din casă, fără ascunzișuri

Citește si: Apariție neașteptată la înmormântarea Ioanei Popescu! Un bărbat apropiat din trecutul jurnalistei a venit să-și ia rămas-bun și a lăsat pe toată lumea fără cuvinte| EXCLUSIV

Citește și: News alert! Articolul 4 NATO a fost activat! Consiliul se reunește azi la ora 11:00

Citește și: Zelenski cere implicarea României și a Poloniei în doborârea dronelor rusești: Să ne apărăm împreună

Ce spun premierul Danemarcei și NATO despre dronele reperate

O dronă a fost observată și la nord de Esbjerg, însă oficialii au subliniat că populația nu este în pericol.

Episodul vine după ce, la începutul săptămânii, activitatea aeroportului din Copenhaga a fost suspendată temporar din cauza unui incident similar.

Premierul Mette Frederiksen a numit acest episod cel mai grav atac asupra infrastructurii daneze de până acum ”. De asemenea, șefa guvernului a subliniat că acest eveniment „spune multe despre vremurile în care trăim și despre ce trebuie să fim pregătiți să gestionăm”. Totodată, aceasta a menționat că nu poate fi exclusă implicarea Rusiei, însă Kremlinul a respins aceste acuzații, considerându-le „nefondate”.

„Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru aceste acțiuni, care sunt escalatorii, riscă să ducă la erori de calcul și pun vieți în pericol. Ele trebuie să înceteze", a transmis NATO, prin intermediul unui comunicat, după o reuniune care a avut loc marți.