Profesorul universitar Gheorghe Secară a fost rector al Universității din Pitești timp de patru ani, mai exact între 2004 și 2008. Acesta și-a găsit sfârșitul pe data de 14 septembrie 2025.
Cine a anunțat moartea lui Gheorghe Secară
Vestea morții lui Gheorghe Secară a fost făcută publică de Dumitru Chirleșan, pro-rector al Universității Politehnice din București, care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și mediului universitar.
„A fost o personalitate cu un caracter viu, cald, apropiat de colegi, construind o comunitate academică în care ne-am găsit cu toții un drum profesional. Să ne rugăm la Dumnezeu pentru odihnă veșnică, acolo unde nu există durere, nici suspin”, a scris acesta, într-o postare pe Facebook.
Profesorul Gheorghe Sacră rămâne, în amintirea celor care l-au cunoscut, un dascăl pasionat și un lider vizionar, implicat în dezvoltarea și modernizarea Universității din Pitești.
Perioada în care a condus instituția a fost marcată de inițiative menite să consolideze prestigiul universității și să creeze un mediu academic propice pentru studenți și cadre didactice.
Citește și: Profesorii continuă protestele! Când vor fi nevoiți elevii sa stea, din nou, acasă
Citește și: Incendiu la o școală din Pitești! Elevii au fost evacuați de urgență
Gheorghe Secară și-ar fi prevestit moartea
Cu ani în urmă, Gheorghe Secară a fost și profesor la liceul Economic din Pitești.
„Cândva Domnul Secară Gheorghe mi a fost diriginte la liceul Economic din Pitești! Acum aflu ca ne a părăsit! Vreau să vă spun că amândoi suntem botezați Gheorghe. De Sfântul Gheorghe i-am urat "La mulți ani"! Mi a mulțumit și parcă își prevestea sfârșitul!
Domn diriginte, Dumnezeu să va ocrotească și să vă odihnească! Acum, probabil, v-ați regăsit cu soția dumneavoastră, pentru că și dânsa a părăsit această lume cu puțin timp în urmă, iar domn profesor suferea enorm! Condoleanțe familiei!”, a scris fostul elev al lui Gheorghe Secară, într-o postare pe Facebook cu ultima lor conversație.