Neamțu a intrat în Casa iubirii pe 9 august și făcut furori cu aspectul lui fizic și cu felul lui de a fi încă de cum a pășit în casa fetelor. Carismaticul tânăr a declarat cu nonșalanță că a venit încrezător că își va întâlni jumătatea în cadrul show-ului matrimonial deoarece își dorește enorm acest lucru și speră că totul va decurge așa cum el și-a propus.
Ce mașină conducea Neamțu înainte de a intra în Casa iubirii
Neamțu le-a spus fetelor că poartă numele Denis însă toată lumea îl poreclește "Neamțu" datorită aspectului sau fizic și datorită faptului că s-a născut Germania, unde încă locuiește alături de familia lui. Încă de cum a pășit în Casa iubirii, tânărul concurent a mărturisit că își dorește foarte mult să se apropie de fata pentru care a venit, însă mai întâi ar vrea totuși să le cunoască pe toate.
Până să decidă să se înscrie la Casa iubirii, Neamțu a declarat că duce o viață tihnită în Germania, țară lui natală și că a învățat limba română de la părinții săi, însă mai pocește unele cuvinte. Acesta nu s-a sfiit să posteze în mediul online chiar și imagini de senzație, în care a fost surprins la volanul mașinii sale, marca Mercedes, pe care adora să o conducă pe
șoselele din Germania.Cine este Neamțu, noul concurent din Casa iubirii
Carismaticul Neamțu are doar 25 de ani și a venit în Casa iubirii cu speranța în suflet că își va întâlni jumătatea mult visată, care să corespundă standardelor sale și alături de care să își construiască o relație frumoasă și serioasă.
Citește și: Cine este Neamțu, noul concurent din Casa iubirii: „Vreau să cunosc toate fetele. Toate îmi plac!”
„Bună ziua! Porecla mea este Neamțu, am 25 de ani, sunt născut și crescut în Germania, așa că o să mai greșesc anumite cuvinte. Visul meu cel mai mare este să-mi găsesc jumătatea și sper din tot sufletul că o pot face și o pot cunoaște în Casa iubirii. Vreau să cunosc toate fetele, toate îmi plac, toate sunt frumoase, dar una mi-a atras atenția într-un mod special și pe această o s-o chem la urmă”, a spus Neamțu, când a intrat în Casa iubirii.