Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 13 iulie 2025! Data la care Biserica Ortodoxă pomenește Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil.
Rugăciunea pe care este bine să o rostești pe 13 iulie!
Calendar ortodox 13 iulie 2025
Sărbătoare 13 iulie. Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil este pomenit în fiecare an pe data de 13 iulie în calendarul ortodox.
Sfântul Arhanghel Gavriil este considerat aducătorul veștilor bune, fiind cel care le oferă oamenilor înțelegere și pace. Se spune că acest Sfânt ne ajută să comunicăm cu cei din jurul nostru, dar și să iertăm. Sfântul Arhanghel Gavriil este și ocrotitorul familiilor, mamelor, fecioarelor, copiilor, părinților care dau naștere copiilor, îi cresc în credință și îi pregătesc pentru mântuire și pentru viață veșnică.
Mai mult de atât, Sfântul Arhanghel Gavriil este și ocrotitorul monahilor și monahiilor, al celor care viețuiesc în mănăstiri și în sihăstrie sau în pustie. Sfântul Arhanghel Gavriil este notat în sfintele scrieri drept Arhanghelul bunelor vestiri, deoarece acesta a fost trimis de Dumnezeu să o anunțe pe Fecioara Maria taina cea mare a întrupării Domnului. Acesta i-a vestit în templu Sfântului Zaharia că soția lui va naște la bătrânețe pe Sfanțul Ioan Botezătorul, potrivit pravila.ro.
Sărbătoare 13 iulie
Canon de rugăciune rostit către Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, sărbătorit pe 13 iulie în calendarul creștin
O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desăvârșit lucrătorule, care cu numele și cu fapta mărturisești puterea Celui-Preaînalt, către puținătatea omenească apleacă-te cu îngăduință, și veghează-ne în ceasul rugăciunii noastre, și călăuzește-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulțimea harurilor anume încredințate ție, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui și ascultătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face.
Tu pe oameni cercetându-i din neam în neam, cu bunele și cu relele noastre ne știi; de aceea te rugăm să fii răbdător cu nedesăvârșirile noastre, sprijinindu-ne ca de rele să ne lepădăm, iar întru cele bune să sporim, căci de îndreptarea omului scris este că și îngerii se bucură. Deci pricină de bucurie înlesnește-ne să fim Puterilor cerești celor fără de trup, peste care Dumnezeu fruntaș te-a rânduit, Voievod între Voievozii cei de sus.
Fii bucuria noastră și învrednicește-ne să fim bucuria ta, ca întru Domnul bucuriei duhovnicește să ne veselim.Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iuțimea aripilor tale și de vestirea ta mântuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu râvna duhului să biruim neputințele cele trupești și îngerilor asemănători să ne facem, ca dimpreună cu oștirile cerești și cu cetele drepților, spre împărăția luminii celei neînserate cătând, din tot sufletul și cu tot cugetul nostru să aducem mulțămită, laudă și închinăciune Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin!