Accident rutier cu 39 de victime în județul Bihor! A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Autor: Diana Bostan

Accident grav în județul Bihor.

Sursa: Pixabay

Un grav incident rutier s-a produs luni dimineață pe Drumul Național 19, între localitățile Cauaceu și Sălard, județul Bihor.

În coliziune au fost implicate două microbuze și un autoturism, iar bilanțul inițial indică 39 de persoane afectate, dintre care cinci au suferit diverse leziuni.

Citește și: Sebastian, un băiat de doar 12 ani, s-a stins din viață după o provocare de pe TikTok. Mesajul sfâșietor al părinților: „Vă rugăm, vorbiți cu copiii voștri”

A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Având în vedere numărul mare de pasageri implicați, autoritățile au decis activarea Planului Roșu de Intervenție, mobilizând rapid importante forțe de salvare și prim ajutor, notează observatornews.ro.

La fața locului au fost direcționate o autospecială de stingere, o autospecială destinată transportului de victime multiple și nu mai puțin de 10 ambulanțe SMURD. De asemenea, trei ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță sprijină operațiunile de urgență, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor.

Citește și: Ceea ce părea că era bătut în cuie, s-a demontat cu o săptămână înainte de începerea școlii! Protestele profesorilor continuă și pe 8 septembrie

Citește si: Când va avea loc deschiderea noului an școlar? Ministrul Educației, Daniel David, a făcut anunțul pe care toți elevii și părinții îl așteptau, după boicotul profesorilor: „Mesajul meu este simplu”

Citește și: Accident grav pe DN7, în Vâlcea! O persoană a murit, iar alta este în stare gravă după ciocnirea unui TIR cu o mașină

„Deocamdată, traficul rutier este blocat pe respectiva porțiune de drum. Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis IPJ Bihor.

Anunțul făcut de autorități

După evaluarea tuturor persoanelor implicate, cinci dintre acestea, aflate în stare conștientă și cooperantă, vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare. Între timp, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat, odată cu stabilizarea situației la locul impactului.

Citește și: Cine sunt cei doi tineri de 23 și 24 de ani care au murit carbonizați într-un accident cumplit din Vâlcea. Eduard și George erau urmăriți de poliție

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs accidentul care a paralizat circulația pe DN19 în zona respectivă.