O mamă a murit în urma unei operații de micșorare a stomacului. Rudele femeii cer tragerea la răspundere a celor vinovați

Autor: Laura Macovei

Lisa Roemeling, o mamă în vârstă de 53 de ani, a murit în urma unei intervenții chirurgicale de micșorare a stomacului

 
Sursa: DailyMail

Lisa Roemeling, o mamă în vârstă de 53 de ani, a murit în urma unei intervenții chirurgicale de micșorare a stomacului realizate într-o clinică din Mexic.

Femeia a ales să facă această operație în străinătate din cauza costurilor ridicate din SUA, însă decizia i-a fost, din păcate, fatală, scrie Daily Mail.

Citește și: Trei copii au rămas fără tată după ce medicii i-au recomandat să bea apă în exces. Familia a primit o compensație în valoare de 35.000 de euro

O mamă a murit în urma unei operații de micșorare a stomacului

Operația, care ar fi costat aproximativ 30.000 de dolari în America, a fost realizată în Tijuana, Mexic, pentru o sumă de 7.000 de dolari, prin intermediul unei companii de turism medical. Intervenția s-a dovedit a fi un eșec medical major: Lisa a suferit o hemoragie internă și a dezvoltat sepsis, complicații grave care au dus la un stop cardiac și, în cele din urmă, la moarte cerebrală.

În ciuda eforturilor medicilor, femeia a fost transferată de urgență într-un spital din San Diego, însă șansele de recuperare erau nule. Soțul său, confruntat cu o realitate devastatoare, a fost nevoit să ia decizia dureroasă de a o deconecta de la aparatele care o mențineau în viață.

Rudele Lisei acuză clinica din Tijuana de neglijență medicală gravă. Potrivit acestora, unitatea era slab echipată, personalul nu era instruit corespunzător pentru a face față complicațiilor chirurgicale.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Cât de mult îi place Rominei Gingașu să muncească în viața sa de zi cu zi? "Noi ne întâlnim la micul dejun, după care ne spunem ce avem de făcut astăzi și continui să muncesc!"

Verișorul victimei a descris întreaga intervenție drept „un număr de circ”.

„Nu aveau lucruri de bază, cum ar fi un aparat RMN, un aparat CT”, a spus acesta.

Mesajul transmis de fiul femeii 

Devastat de pierderea suferită, fiul Lisei a scris un mesaj emoționant, dar foarte trist, în mediul online. 

Citește și: „De ce Doamne?”. Marius s-a stins din viață de Ziua Îndrăgostiților! Mama bărbatului de 36 de ani l-a găsit inconştient

„Așa cum i-am spus mamei mele înainte să moară, moștenirea ei va dăinui în viețile tuturor oamenilor pe care i-a schimbat și îi voi povesti fiului meu totul despre bunica lui minunată, în timp ce încerc să fac tot posibilul să fiu un părinte minunat așa cum a fost ea pentru mine”, a fost mesajul postat de fiul acesteia.

Familia îndoliată cere acum tragerea la răspundere a celor vinovați.