Există anumite situații în care proprietarii apartamentelor trebuie să le permită accesul reprezentanților asociației. În caz contrar, aceștia riscă amenzi care pot ajunge la 3.000 de lei. Iată care sunt situațiile în care accesul în casă nu poate fi restricționat.
Amenzi usturătoare pentru proprietarii care nu îi lasă în apartament pe reprezentanții asociaților
Românii care locuiesc la bloc și au nevoie de repararea sau de înlocuirea unor elemente ce țin de partea comună a unui bloc, care pot fi accesate doar dintr-unul dintre apartamentele blocului, sunt obligați să le permită accesul reprezentanților asociației, dar și a meseriașului. Accesul meseriașului trebuie să fie permis atât pentru a constata problema, dar și pentru a face reparațiile necesare.
Această lege a asociațiilor de proprietari se referă la elemente ce țin de partea comună a unui bloc, precum țevile de apă.
În situația în care este prima abatere a proprietarului, atunci acesta poate scăpa doar cu un avertisment. Amenzile usturătoare pot fi aplicate de către polițiștii locali ori de către primari sau împuterniciții acestora, însă doar la sesizarea persoanelor interesate sau din oficiu.
Situațiile în care accesul în casă nu poate fi restricționat
Este foarte important să existe o solicitare scrisă de către comitetul executiv al asociației de proprietari înainte de venirea reprezentanților asociaților, cu cel puțin 5 zile înainte. Astfel, „ proprietarul este obligat să permită accesul președintelui sau al unui membru al comitetului executiv, administratorului și al unei persoane calificate în realizarea lucrărilor de construcții/ reparații, după caz, în proprietatea sa individuală, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectiva proprietate individuală”, potrivit avocatnet.ro.
În situațiile de urgență, termenul de 5 zile este redus la doar 24 de ore. Acest tip de lucrări la partea comună a unui bloc pot fi realizate doar în anumite condiții stabilite în prealabil de către proprietar și asociația de proprietari. Aceste condiții vor fi notate într-un acord semnat de către cele două părți.