Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, pe plaiuri mehedințene, la Ponoarele

Autor: Lavinia Medrea

Sâmbăta aceasta, de la ora 14:45, emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită să călătorim pe plaiuri mehedințene, la Ponoarele, un loc de poveste, comuna care adună 15 sate la un loc, dar și tradiții de veacuri păstrare.  

Perla carstului mehedințean, Ponoarele, este un loc de-o frumusețe rară, cu oameni înzestrați, care ne lipesc de suflet această veche vatră de tradiție românească.

Citește și: Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, La pas prin ”inima” Bucovinei, Câmpulung Moldovenesc

Pe plaiuri mehedințene, la Ponoarele

Alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, pornim prin Oltenia de sub Munte și poposim, pentru început, la Biserica Sfântului Nicodim, pentru o inedită întâlnire cu omul care a dat culoare locului, la propriu și la

figurat, pentru ca apoi să pășim în casa-șevalet a pictorului – zugrav de biserici.

Citește și: Dorna Candrenilor, o oază de sănătate și frumusețe, sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”

Incursiunea ”ROventura” la Ponoarele ni se înfățișează cu frumuseți și bucurii la tot pasul, este o ieșire în natură, dar și o călătorie în timp, o întâlnire cu tradiția locală și nu doar cu cea culinară.

Fără echivoc, Festivalul de la Ponoarele, care e lagat de traditiile locului, va face din această destinație una de neuitat.

Citește și: Familia lui Felix Baumgartner a anunțat când și unde va avea loc înmormântarea. Ce au transmis apropiații. „Ne dorim ca în aceste momente să ne putem lua rămas bun în liniște.”

Citește si: „Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner

Nu ratați o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, sâmbătă, de la ora 14:45, numai la Kanal D.

Credit foto: BLC Media