Raed Arafat a precizat că numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus și care ajung la spital în stare gravă este în creștere în România. Ce i-a sfătuit șeful DSU pe români?
Anunțul făcut de Raed Arafat. Când este important ca românii să meargă la medic?
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), atrage atenția asupra unei situații delicate cu care se confruntă majoritatea medicilor din România. Șeful DSU a precizat că tot mai mulți bolnavi ajung la spital în stare gravă și asta pentru că aleg să rămână acasă până în momentul în care starea lor de sănătate se agravează, iar medicii nu mai pot face prea multe pentru a-i salva.
Citeste si: Avertismentul medicilor! Valul trei de infectări este diferit: "Este o formă de COVID mai agresivă"
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Raed Arafat a atras atenția că este foarte important ca românii să se prezinte la medic în momentul în care apar dificultăți în respirație sau tuse puternică. Șeful DSU a atras atenția că dacă este amânată vizita la medic, starea de sănătate se poate deteriora într-un timp foarte scurt, astfel că pacienții ajung, de cele mai multe ori, în secțiile de terapie intensivă.
„Ce ne spun colegii noştri şi observăm pe teren este că multă lume vine într-o stare destul de gravă de acasă la spital.
Comparativ, situaţia de acum cu situaţia de acum câteva luni este că mai multe persoane se testează, ştiu că sunt pozitivi, rămân acasă. Astăzi ni s-a atras atenţia că sunt unii care poate se testează cu teste antigen, nu le fac bine, ies negative, cred că sunt negativi, dar ei sunt cu simptome respiratorii şi ajung la spital tardiv, unde în final se dovedeşte că sunt pozitivi. Deci acest lucru trebuie populaţia să fie foarte atentă la el.