Radu Mazare se insoara, in penitenciar. Cine e femeia care i-a fost alaturi 15 ani

Radu Mazăre se însoară, chiar dacă politicianul se află acum în spatele gratiilor! Pe fostul primar al Constanței îl cunoaște toată lumea, însă puțină lume știe că acesta are, de peste 15 ani, aceeași iubită.

Pe viitoarea soție a lui Mazăre o cheamă Roxana Valentina Mihalache și a fost model, iar Radu Mazăre a cerut-o de nevastă la telefon. Nunta va avea loc la închisoare.

În ciuda numeroaselor infidelități puse în CV-ul amoros al lui Radu Mazăre, de-a lungul anilor, puțină lume știe că fostul primar al Constanței a avut tot timpul o iubită oficială, care l-a iertat după fiecare escapadă.

Roxana Valentina Mihalache, iubita lui Radu Mazăre a abandonat o carieră de model și a renunțat și la o afacere în România, pentru a avea grijă de resortul politicianului din Madagascar.

Nu i-am adus nici nisip, nici scoici. Nu i-am adus decât fructe, legume, mâncare și atâta tot, cărți de citit (..) Starea lui este bună.', spunea Roxana în 2015, când il vizita pe acesta în arest. În plus, iubita lui a povestit, la momentul respectiv, că este tristă fără el în fiecare zi când cei doi nu se văd.

Roxana Valentina Mihalache este alături de fostul edil la bine şi la rău de peste 15 ani. După ce a renunţat la cariera de fotomodel şi-a deschis o casă de modă, „Pallugio', apoi s-a ocupat de ţinutele lui Mazăre şi de crearea costumelor pentru celebrele parade ale Carelor Alegorice, organizate de Primăria Constanţei, potrivit viva.ro

Numele casei de modă nu a fost ales întâmplător. „Pallugio" a fost numită după porecla „păluga", cu care o alinta Radu Mazăre pe iubita sa, datorită înălţimii sale.

radu si roxana

Va fi o căsătorie în penitenciar

Vestea că Radu Mazăre se însoară a ieșit la suprafață odată cu declarațiile date de către fratele său, Mihai, care l-a vizitat, vineri, 7 iunie, la Penitenciarul Rahova.

Nunta va avea loc luna viitoare, înainte de ziua de naștere a lui Mazăre. La ceremonie se pare că vor participa 10 invitati, așa cum se poate în închisoare.

A fost un moment sensibil, cel puțin pe mine m-a emoționat, dar, mai ales pe el. Cred că din dorința de a-i aduce o mulțumire pentru ce a fost Roxana, o femeie puternică. Aceasta a fost întotdeauna alături de el, foarte loială și luptătoare. Au hotărât să se căsătorească aici în pușcărie. Urmează să facem toate demersurile să găsim soluția cea mai bună și să ne ocupăm de organizare, ce presupune o căsătorie în penitenciar. M-am bucurat foarte mult. Mama se va bucura teribil la această veste.

Radu ar dori să se căsătorească la începutul lunii viitoare când este și ziua lui, dar nu depinde de el, ci de ce va accepta conducerea penitenciarului. După ce se căsătoresc, vor fi nașii colegului de celulă care și el își va lua prietena în căsătorie. Vor fi două nunți la Prahova. Nu știu care e regulamentul privind invitații. Mă voi ocupa de verighete și mai am câteva sarcini pe care mi le-a dat fratele meu. Nu se gândea cineva că Radu va cere pe cineva în căsătorie. Situație este emoționantă, dar și puțin hazlie.

A ajuns în această stare de constrângere ca să își dea seama că vrea să o ceară pe iubita lui în căsătorie. Încă nu s-au decis nașii. Din câte știu, la ceremonie pot participa 10 persoane’‘, a spus Mihai Mazăre, după ce l-a vizitat pe fratele său la penitenciarul Rahova.

Citeste si: Gabriela Firea este intr-o stare de sanatate critica. Ce a spus sotul primarului Capitalei, Florentin Pandele

Citeste si: Alertă! Apă contaminată cu o bacterie PERICULOASĂ! DSP a trecut la aplicarea procedurilor

Citeste si: "Tata nu mai raspunde la telefon". Ce a spus copilul politistului din Timis, ucis in misiune

sursa: viva.ro

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setări confidențialitate