Meteorologii ANM au anunțat pentru luni, 6 octombrie 2025, o vreme deosebit de rece pentru această perioadă din an, cu șanse mari de precipitații în mai multe zone din țară. În sud-vest se vor acumula cantități de apă, pe alocuri de 10…15 l/mp şi izolat de 20…25 l/mp.
La munte, la altitudini de peste 1800 m, trecător vor fi şi precipitații sub formă de lapoviță şi ninsoare.
Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 20 de grade, iar cele minime între 4 și 15 grade Celsius.
În prima parte a zilei va fi ceață, inclusiv în unele zone din București.
Vremea în București
În Capitală, cerul va fi mai mult noros și sunt șanse să plouă pe parcursul zilei. Indicele UV va fi de 2 din 11, iar vântul va sufla cu 10 km/h dinspre ENE. Temperatura maximă va fi de 12 grade Celsius, iar cea minimă de 10 grade Celsius.
Vremea în Constanța
La malul mării, vremea va fi rece cu un cer noros.
Indicele UV va fi de 3 din 11, iar vântul va sufla variabil dinspre S. Temperatura maximă va fi de 19 grade Celsius, iar cea minimă de 14 grade Celsius. Gradul de umiditate va fi de 79%. Este posibil să plouă pe parcursul zilei.Vremea în Brașov
În Brașov, cerul va fi înnorat, indicele UV va fi de 2 din 11, iar vântul va sufla cu 7 km/h dinspre VNV. Temperatura maximă a zilei va fi de 9 grade Celsius, iar cea minimă de 6 grade Celsius. Va ploua pe parcursul zilei.
Vremea în Focșani
În Focșani, cerul va fi senin, indicele UV va fi de 2 din 11, iar vântul va sufla cu 11 km/h dinspre N.
Temperatura maximă a zilei va fi de 14 grade Celsius, iar cea minimă de 10 grade Celsius. Sunt șanse să plouă pe parcursul zilei.Vremea în Oradea
În Oradea, cerul va fi senin, indicele UV va fi de 2 din 11, iar temperatura maximă va fi de 17 grade Celsius. Vântul va sufla cu 14 de km/h dinspre NE, iar temperatura minimă va fi de 4 grade Celsius. Nu sunt șanse să cadă precipitații.
Vremea în Iași
În Iași, cerul va fi parțial înnorat, iar vântul va sufla cu 9 km/h. Indicele UV va fi de 2 din 11, temperatura maximă va fi de 12 grade Celsius, iar cea minimă de 9 grade Celsius. Sunt șanse mari să plouă.
Vremea în Craiova
În Craiova cerul va fi mai mult senin, iar indicele UV va fi de 3 din 11. Vântul va sufla cu 9 km/h dinspre NNV, temperatura maximă poate atinge 13 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 8 grade Celsius. Este posibil să plouă trecător.
Vremea în Cluj-Napoca
În Cluj, vremea va fi rece, indicele UV va fi de 2 din 11, iar vântul va sufla cu 8 km/h dinspre NV. Temperatura maximă va fi de 10 grade Celsius, iar cea minimă de 6 grade Celsius. Sunt condiții mari de ploaie, mai ales spre seară.