Elena Soroceanu și-a pierdut copilul la spitalul din Buftea, după ce, deși medicul a cerut să fie operată de urgență, aceasta a trebuit să aștepte cu orele, într-un salon.
Femeia care și-a pierdut copilul în pântece era gravidă în 39 de săptămâni
Elena Soroceanu a fost diagnosticată cu urgență la naștere, dar, chiar și așa, a fost nevoită să aștepte 11 ore, într-un salon.
„ Copilul a dat semne că nu e bine, de asta am și venit cu o zi înainte la camera de gardă, a dat semne, dar nu a fost scoasă. Revolta mea este că mi-a murit copilul și mi l-am dorit foarte mult și că nu a avut șansa să fie cu mama ei”, a spus Elena, la Antena 3.
De asemenea, aceasta a mai adăugat faptul că operația de cezariană a fost făcută abia la 20 de ore de când fusese dat diagnosticul.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
„Mi s-a spus că fătul mort poate rezista până la trei săptămâni mort, așa scrie în carte, în burtă. Mi s-a spus că poate așa a vrut Dumnezeu, să fie o lecţie pentru mine şi pentru ei, Dumnezeu mi-a dat acest copil şi nu are cum să vrea asa ceva!”, a mai spus Elena Soroceanu.
Elena și soțul ei au mai pierdut un copil
Bogdan Soroceanu, soțul Elenei, a făcut o dezvăluire dureroasă. Cei doi au mai pierdut un copil, în urmă cu ceva timp, tot din cauza cadrelor medicale.
„ E a doua oară când pățesc așa ceva și nici atunci nu am avut o explicație și nici acum. O nepăsare, o neglijență, o lipsă totală de neprofesionalism. Lipsa de empatie nu are ce căuta în această meserie.
În tot acest timp, reprezentanții Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Buftea au specificat că a fost demarată o anchetă internă, dar nu s-a ajuns, încă, la vreo concluzie, în condițiile în care incidentul a avut loc în urmă cu trei luni.
Citeste si: Sprijin de 15.000 de lei pentru fertilizarea in vitro. Guvernul sare în ajutorul cuplurilor infertile
„A fost interenată pentru investigaţii, dar nu vă pot da mai multe informaţii legate de acest caz, cum s-a derulat acest caz. Sigur că se vor lua măsuri dacă se constantă o culpă sau malpraxis, dar nu e confirmat”, a declarat Matei Alexandru, directorul medical al Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Buftea, la același post de televiziune.