Povestea curajoasă a tatălui-erou: Paul își crește singur cei 5 copii, după ce soția i-a părăsit și a plecat cu un alt bărbat: „Am luptat și vreau să lupt în continuare”

Author: Laura Macovei
Actualizat: 26 feb 2024, 16:43

Povestea curajoasă a tatălui-erou: Paul își crește singur cei 5 copii, după ce soția i-a părăsit și a plecat cu un alt bărbat: „Am luptat și vreau să lupt în continuare”

Sursa: Captură YouTube

În mijlocul unei realități dificile, cinci copii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, Miruna, Sofia, Maria, Mihai și Mario, trăiesc alături de tatăl lor în două cămăruțe închiriate. Cu inima plină de iubire, bărbatul se străduiește să le ofere tot ceea ce au nevoie, devenind astfel părintele și mama lor în același timp.

Viața familiei a luat o turnură dramatică atunci când mama copiilor i-a părăsit în timp ce tatăl era plecat la muncă în străinătate.

Mama a plecat, greutățile au rămas

În ciuda greutăților, tatăl a ales să rămână alături de copii, încercând să le ofere o copilărie cât mai normală. Fiecare zi este o luptă pentru a păstra speranța vie că mama lor se va întoarce și va fi din nou parte din viața lor.

În perioada absenței sale, tatăl a făcut sacrificii pentru a trimite bani acasă, sperând că partenera sa de viață va avea grijă de gospodărie și de cei mici. Cu toate acestea, la întoarcerea sa acasă, a descoperit o realitate crudă- facturile neplătite și copiii lăsați în voia sorții. Cu inimile frânte, bărbatul a ales să se ridice și să devină atât tată, cât și mamă pentru cei cinci copii.

Citește și: Câți ani vor mai răbda de frig în case bucureștenii? Nicușor Dan, primarul general al Capitalei a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor: „Au fost trei săptămâni la rând foarte friguroase”

„Cu ajutorul lui Dumnezeu. Ea a plecat, s-a dus, m-am certat cu ea. Eu am fost plecat în afară. Eu trimiteam bani, iar ea și-a găsit pe unu.

Eu lucram în Malta. Vă dați seama, nu e ușor în afară, dar eu pentru copii am luptat și vreau să lupt în continuare. Ea și-a găsit prieten în timp ce eu munceam afară. Eu câștigam cam 2000-2000 și ceva și acasă trimiteam cam 1000. O întrebam peste 2-3 zile unde sunt banii și ea îi cheltuia. Nu plătea facturi. Stătea pe telefoane, nu îngrijea copiii,” mărturisește Paul. 

Citește și: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta

Paul se dedică acum creșterii celor 5 copii

Familia trece acum prin momente dificile, dar curajul și devotamentul tatălui sunt de neegalat. El nu doar îndeplinește rolurile tradiționale ale unui tată, ci și pe cele ale unei mame, oferindu-le copiilor săi dragoste, sprijin și îndrumare.

Este un erou în ochii celor mici, iar ei înțeleg și apreciază sacrificiile sale.

Citește și: Duminică, de la 14:30, la "Asta-i România", povestea unui tată care luptă zi de zi pentru a-și crește cei cinci copii

În ciuda provocărilor, Miruna, Sofia, Maria, Mihai și Mario cresc frumoși, isteți și înțeleg importanța sprijinului reciproc în familie. Ei sunt martorii sacrificiului pe care tatăl lor îl face zi de zi și înțeleg că, într-un mod sau altul, dragostea și grijile sale necondiționate îi fac să simtă că sunt întotdeauna acasă.