Politia trece, afacerea in parcare merge! Cum scapam de parcagiii din Bucuresti?

In vazul lumii isi fac veacul parcagiii! Pe toti ne deranjeaza dar, in aceeasi masura, ii si ignoram.

Sunt cu sutele in Bucuresti, dar cine sa le mai tina piept? Nici macar politistii nu au instrumente pentru a scapa de ei. Se vad cu ochiul liber de la distanta parcagiii generosi.

Iti fac imediat cu mana daca incetinesti putin mersul cu masina. Sa nu credeti ca suntem la periferia Bucurestiului, ci chiar in zona zero a Capitalei, in spatele Curtii de Apel Bucuresti.

Aici e o intreaga pepiniera de parcagii. Nu de alta, dar in zona vine numai lume buna: avocati, judecatori sau procurori care au treaba la instanta.

Un echipaj de politie vine sa ii legitimeze, insa doar pe unul dintre ei reusesc sa il prinda. Deocamdata. Ceilalti dusi au fost. Strategia lor este clara: sunt obisnuiti cu politistii si, cel mai probabil, fiecare pe rand ia rolul de victima pentru toti.

Nici bine nu au plecat politistii ca parcagiii rasar ca ciupercile dupa o ploaie zdravana. In cateva minute au revenit in acelasi loc. Costica, unul dintre parcagii, se plange ca afacerea nu merge bine. Instantele sunt in vacanta judecatoreasca.

Cand este varf de sezon, si cererea e mare, banii burdusesc portofelul. Dupa un calcul simplu, intr-o luna de zile, parcagiii isi rotunjesc veniturile cu sume frumusele, chiar si 2.000 de lei, bani pe care nu ii castiga un profesor cu ani multi in spate la catedra.
##VIDEO116531##

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate