Parlamentul a adoptat Legea offshore. Ministrul Energiei, Virgil Popescu: "Vom asigura independenţa şi securitatea energetică a României"

,
Petrol

Parlamentul a adoptat Legea offshore

[Sursa foto: stirilekanald.ro]

Parlamentul a adoptat Legea offshore, iar proiectul merge la promulgare la președintele României, Klaus Iohannis.


In articol:

Deputaţii au votat proiectul Legii offshore cu 248 „pentru” şi 34 de voturi „contra”.

Camera era for decizional în legătură cu acest proiect. Proiectul Legii offshore trecuse de Senat pe 14 mai.

Acum legea va merge la promulgare la președintele României, Klaus Iohannis.

„Prin această lege vom asigura independenţa şi securitatea energetică a României”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Adevărul.

Potrivit ministrului, a fost adoptat „un set de măsuri privind stabilitatea regimului fiscal şi de redevenţe petroliere, precum şi eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preţurile de vânzare

la care investitorii nu realizează supraprofituri (între 45,71 lei/MWh şi 85 lei/MWh), cu menţinerea grilei de impozitare în urma practicării unor preţuri mai mari de 85 lei/MWh”.

Virgil Popescu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu 

[Sursa foto: Facebook Virgil Popescu]

Citeste si: Ce se întâmplă cu prețul benzinei și cel al motorinei joi, 12 mai 2022, după mai multe zile de scumpire a carburanților!

Ce spunea premierul Nicolae Ciucă despre Legea offshore

Premierul Nicolae Ciucă puncta și el faptul că România își va asigura independența energetică odată cu adoptarea proiectului privind Legea offshore. Totodată, Ciucă sublinia că România „va deveni un furnizor de securitate energetică regională”. 

„Am depus azi în Parlament, ca lideri ai Coaliției, Legea offshore.

Această lege deblochează investițiile din Marea Neagră și reduce dependența de gazul rusesc, oferind României șansa de a deveni lider regional iar românilor acces la gaze mai ieftine.

Iată că acum, în sfârșit, această lege, care este o prioritate a Coaliției, este depusă în Parlament și avem o majoritate care înțelege importanța acestor investiții, legea urmând să fie adoptată cât mai repede.

Proiectul asigură independența energetică a României și reduce dependența de gazul rusesc, prin stimularea investițiilor în extracția de gaze naturale.

Legea depusă stabilește un regim fiscal competitiv în așa fel încât împărțirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60% (statul român) – 40% (investitorul).

Foarte important: Legea asigură stabilitatea și predictibilitate legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum și în onshore de mare adâncime (exploatări pe uscat, de mare adâncime).

Ce trebuie să reținem: Primele gaze din Marea Neagră, în a doua parte din acest an.

Primele gaze din Marea Neagră vor ieși în a doua partea a acestui an și aici vorbim de o producție de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas sunt în fază avansată a lucrărilor, având deja procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor.

Legea stabilește același cadru fiscal pentru investiții offshore și onshore de adâncime, practic urgentând investițiile onshore de la Caragele, județul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România.

La zăcământul Caragele estimăm începerea exploatării la începutul anului 2024.

La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitor și primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârșitul anului 2026 – începutul anului 2027.

România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-și producția cu mult peste necesarul actual de consum intern, dar și timp suficient să se pregătească pentru a dezvolta industrii care să consume gazul în țară.

De asemenea, țara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională. Este evident că atunci când oferta de gaze va fi mai mare decât cererea de pe piața internă oferta va scădea, iar românii vor benefica de prețuri mai mici”, scria premierul Nicolae Ciucă pe Facebook după ce proiectul Legii offshore fusese depus la Parlament.

Citeste si: UE va plăti cele mai mari prețuri la energie din lume! Europa se sinucide economic,  avertizează Vladimir Putin

 

Citește-ne pe

Citește și:

Momentul în care armata rusă atacă cu rachete mall-ul din Kremenciuk, surprins de camere. Oamenii, nevoiţi să sară în lac VIDEO

S-a schimbat legea pentru facturile la curent și gaze. Ce modificări sunt pentru furnizori și clienți

FOTO Cel puțin doi morți după ce rușii au bombardat o școală: e posibil să fi murit alte 60 de persoane, prinse sub dărâmături

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Producția de gaze naturale extrase din Marea Neagră începe, iar Nicolae Ciucă susține că acestea vor asigura 90% din necesarul României

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies