OMUL SFINTESTE TARA: A cladit o gura de Rai in Muntii Vulcanului langa schitul pe care tot el l-a ridicat!

OMUL SFINTESTE TARA: A cladit o gura de Rai in Muntii Vulcanului langa schitul pe care tot el l-a ridicat!

Unic prin importanta si frumusete, tunelul se intinde pe o distanta de 50 de metri si este pictat in intregime.

 Pe bolta sunt scene din Sfanta Scriptura, deopotriva din Vechiul si din Noul Testament. Pe partea dreapta sunt cele 12 praznicare ale Ortodoxiei, incadrate de Sfinti Romani si cele 10 porunci.

Ai sansa, astfel, sa afli care-ti e Sfantul din ziua ta de nastere. Lumina unei candele palpaie in dreptul sfantului in fiecare zi din calendar.

Era prin 1996 cand s-a aprins intr-o seara lumina intr-o incapere din cabana, becul s-a ars, iar flama facuta de filament a imprimat pe sticla becului… o cruce!

"Nimic nu este intamplator", si-a spus ctitorul, dupa ce a vazut minunea. Emil Parau, un om cu stare dar si cu suflet mare s-a gandit ca merita sa ridice el in memoria eroilor nu doar o troita si-o cruce, ci chiar un loc de rugaciune. Asa a aparut schitul din varf de munte.

Locuri marcate de jertfa eroilor din Primul Razboi Mondial, care au murit cu miile pentru tara, pentru credinta. Si.... pe masura inimii lui Parau - momarlan de frunte, roman pana in maduva oaselor. 

De parca n-ar fi fost de-ajuns, ctitorului si monahilor le-a mai venit o idee unica in tara: sa organizeze un drum al crucii, romanesc.

Se spune ca aceasta cruce ar fi de dimensiuni aproximativ egale cu a Mantuitorului. Cantareste 150 de kilograme dar purtata pe brate de sute de credinciosi pare atat de usoara… 14 popasuri se fac de jos din Lupeni si pana aici, pe varful Straja.

Odata ajuns sus, toata Valea Jiului ti se asterne la picioare.

De-aici poti cobori, iarna, pe schiuri pana in Lupeni, pe cea mai lunga partie din tara, de 8200 de metri. 
Din '96, de cand Parau a preluat statiunea, numarul turistilor a tot crescut. Desi se schiaza pe-aceste creste din 1924. A investit mult si aici. Asa, parca intr-o incercare de a da inapoi locului ceva din ce locul i-a dat lui.

Bine - cum altfel!? - avea sa-i iasa omului si cel mai de suflet proiect: restaurarea satului copilariei. Burtuca. Un sat disparut pana si de pe harta Romaniei. Un catun pe care Parau a ajuns sa il adopte si pe care vrea sa-l repuna pe picioare.

Sa fii atat de legat de catunul copilariei incat sa nu-l poti parasi vreodata - acesta-i lucru rar, cu siguranta. Dar aproape de necrezut este sa ajungi sa-ti si salvezi satul de la pieire, cumparand totul de la cei plecati peste hotare ori Sus, la cele sfinte. Frumoasa nebunie! Erau preturi foarte mici, asa ca a inceput sa cumpere. Intr-un an era déjà proprietar pe peste 200 de hectare de pamant.

Cu fiecare lucru marunt pe care il face pe aceste pamanturi, omul nostru se apropie de trecut. Il cunoaste si-l scoate la lumina. Anul viitor aici va fi primul sat turistic din Romania! Un sat…autentic, cu identitate, cu parfum de demult.

Turistii se vor strange la claca, vor munci impreuna ziua, iar seara vor incinge o hora si se vor aseza la povesti. 15 oameni munesc zilnic pentru a curata terenurile. De asemenea, a fost tocmit un baci si s-a injghebat o stana cu cateva sute de oi. Ajuta pamantul sa fie ingrasat natural, astfel ca tot ce va da apoi roade tot naturale sa fie.

Lectia aceasta si-a insusit-o Parau mai bine decat multi dintre noi. Prilej sa-l pretuim si sa-i multumim. Pentru ca sfinteste locul. Sfinteste tara.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
`
Setari de confidentialitate