Femeia, în vârstă de 25 de ani, a fost atacată de un exemplar de aproximativ trei metri, iar partenerul ei, 26 de ani, a avut de suferit atunci când a încercat să o ajute. Serviciile de intervenție au fost chemate în jurul orei 6.30, notează ȘtirileProtv.ro.
Tânăra și-a pierdut viața în urma atacului
Femeia nu a mai putut fi salvată, pierzându-și viața la fața locului. Bărbatul a fost preluat de un elicopter medical și transportat la Spitalul „John Hunter”, unde a ajuns în stare stabilă, au confirmat reprezentanții unității, vineri.
Specialiștii consultați după incidentul de pe o plajă izolată din New South Wales consideră că animalul implicat nu prezintă un risc suplimentar pentru cei care frecventează zona. Între timp, poliția examinează filmări surprinse în timpul atacului pentru a reconstitui succesiunea momentelor.
Autoritățile de la Surf Life Saving NSW au precizat că accesul pe plajele Kylies, North Haven și Crowdy Bay se reia vineri, la ora 12.30. Acestea au fost redeschise „după o monitorizare sporită de pe jet ski şi cu drone, care nu a identificat vreo îngrijorare privind viaţa marină în apropiere”, a menționat un purtător de cuvânt, conform sursei menționate mai sus.
Tot el a adăugat: „Înaintea weekend-ului şi având în vedere temperaturile ridicate prognozate, care vor atrage mulţimi de turişti la plajă, dronele vor continua să asigure supravegherea rechinilor în zonă, în special la Camden Haven şi Crowdy Head”.