O teroristă ce făcea parte dintr-o grupare din Orientul Mijlociu a fost reținută în România. În trecut, aceasta a mai fost condamnată, dar și-a reluat activitatea

,

O teroristă ce făcea parte dintr-o grupare din Orientul Mijlociu a fost reținută în România. În trecut, aceasta a mai fost condamnată, dar și-a reluat activitatea

[Sursa foto: Captură video, pexels]

O teroristă ce făcea parte dintr-o grupare din Orientul Mijlociu a fost reținută în România. Aceasta se ocupa cu propaganda teroristă pe teritoriul țării noastre.

O teroristă din Orientul Mijlociu a fost reținută în România. Aceasta și-a reluat activitatea, deși a fost prinsă și condamnată, în urmă cu ceva timp.

O teroristă din Orientul Mijlociu a fost reținută în România

Terorista este singura femeie radicalizată ce a fost condamnată, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la o pedeapsă cu suspendare în luna mai a anului 2022. Chiar și așa, femeia și-a continuat activitatea în mediul online, unde posta mai multe înregistrări ale atacurilor teroriste.

În prezent, aceasta este monitorizată de procurorii AntiMafia. Aceștia au descins, în casa femeii, și au încătușat-o. Toate probele găsite au fost ridicate și urmează să fie folosite în anchetă. Printre acestea, se numără: laptopuri, calculatoare, materiale video.

O rusoaică bănuită de acte de terorism a fost reținută în Vama Siret

În primăvara acestui an, o rusoaică, ce era bănuită de acte de terorism, a fost prinsă în Vama Siret, în timp ce se ascundea printre refugiații din Ucraina.

Femeia era dată în urmărire internațională și căutată de Rusia.

Citește și: Cine este autorul atentatului de la Istanbul. PKK s-ar afla în spatele atacului cu bombă din Piața Taksim

Presupusa teroristă nu era singură, ci se afla împreună cu fiul ei de opt ani și încerca să ajungă în Turcia. Amina Gerikhanova, în vârstă de 36 de ani, ar fi făcut parte dintr-o grupare armată ilegală și s-ar fi îmbarcat chiar din Ucraina.

O teroristă ce făcea parte dintr-o grupare din Orientul Mijlociu a fost reținută în România. În trecut, aceasta a mai fost condamnată, dar și-a reluat activitatea

[Sursa foto: Facebook]

Atunci când vameșii controlau documentele acesteia, au descoperit că este de naționalitate rusească și că este dată în urmărire internațională.

„Alerta era introdusă de către autoritățile din Germania din anul 2019. În urma celor constatate, femeia a fost predată Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava în vederea punerii în aplicare a măsurilor legale”, a transmis Poliția de Frontieră.

Amina a fost dată jos din autocarul în care se afla și a fost arestată pentru 15 zile. Aceasta era dată în urmărire internațională încă din anul 2018, în baza unui mandat de arestare emis de un tribunal din Groznâi, Capitala Republicii Cecene.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a interzis României să o predea Rusiei pe Amina. Procurorii din Moscova o acuză de realizarea antrenamentelor în Siria, împreună cu teroriștii, iar Curtea de Apel Suceava a admis cererea de predare a Aminei către autoritățile ruse.

Citește și: Ce secrete vor să afle rușii despre țara noastră! Rusia și-a crescut acțiunile de spionaj în România

Cu toate acestea, după decizia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat-o, aceasta a fost eliberată pe data de 7 septembrie, după ce au expirat cele 18- de zile de arest provizoriu. În  ultimii cinci ani, presupusa teroristă ar fi locuit în Ucraina și susține că a aflat acuzațiile care i se aduc abia când a fost arestată.

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Atentat la Ierusalim! Un adolescent și-a pierdut viața, în urma exploziei bombelor cu cuie ce au fost detonate de la distanță

Lovitură pentru toți consumatorii de energie: vor trebui să achite o taxă suplimentară, pe lângă factura la energie

Atentat la Ierusalim! Un adolescent și-a pierdut viața, în urma exploziei bombelor cu cuie ce au fost detonate de la distanță

Cine a distribuit imaginile pentru adulți de la dezbatere online a Ministerului Cercetării despre securitatea cibernetică

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies