O nouă idilă în „Casa iubirii”? Elena pare să se îndrepte către Robert! Reacția surprinzătoare a lui Criss: „Facem cu rândul!”

Autor: Diana Ghita

Dinamica relațiilor din „Casa iubirii” continuă să surprindă, iar cea mai recentă interacțiune dintre Robert, Criss și noua concurentă, Elena, a schimbat echilibrul dintre aceștia.

După ce Sorin a încercat să-i atragă atenția lui Criss, declanșând gelozia lui Robert, acum pare că situația se inversează, întrucât Elena a început să își manifeste interesul pentru Robert. Acest lucru nu rămâne fără ecou, iar Criss pare să resimtă situația, deși evită să își exprime în mod direct emoțiile.

Cum a reacționat Criss când a auzit că Elena ar vrea să interacționeze cu Robert

Intrată în „Casa iubirii” cu un top bine stabilit de preferințe – Marian, Dorobanțu și Robert – Elena se vede nevoită să își restrângă opțiunile. Eliminarea lui Marian și răspunsul ferm al lui Dorobanțu, care nu se vede într-o relație cu ea, au făcut ca Robert să fie principalul său punct de interes. Această schimbare de perspectivă nu a trecut neobservată în casă, iar o simplă conversație a scos la iveală adevăratele tensiuni din acest triunghi amoros.

Dorobanțu a fost primul care a încercat să afle clar poziția Elenei:

Dorobanțu: „Ești interesată de cineva, la momentul ăsta?”.

Elena: „Da, sunt de cineva interesată”.

Citește și: Incredibil ce a observat Elena la Dorobanțu: „Te apreciez pentru faptul că...”. Cum va reacționa Manuela

Curiozitatea a crescut imediat în rândul celorlalți concurenți, iar Criss a fost cea care a oferit răspunsul așteptat de toată lumea: „De Robert! E clar că de Robert!”.

În acest moment, Robert a intervenit, oferindu-i Elenei o oportunitate de apropiere: „Păi stai așa, măi Elena! Dacă simți să vii să vorbim vreodată, cere-te și vino! Uite, de exemplu, ieri m-am cerut la fete”.

Răspunsul lui Criss a trădat, poate fără intenție, o urmă de posesivitate: „Dar facem cu rândul, îi zic eu. Îi zic: ‘Astăzi stau la fete, du-te tu la Robert azi’. De azi o las pe ea să meargă să vorbească cu Robert și eu stau liniștită aici”.

Citește și: O bătrână de 84 de ani, la mila spitalului, după ce a fost abandonată de cei 9 copii

Citește si: Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”

Ce așteptări are Elena din partea băieților din „Casa iubirii”

În ciuda acestui acord venit din partea lui Criss, Elena a ținut să sublinieze că deciziile sale nu trebuie să depindă de permisiunea cuiva: „Nu trebuie să mă lași tu, trebuie să o fac din proprie inițiativă”.

Criss, însă, a continuat să analizeze situația, sugerând că prezența sa constantă alături de Robert ar fi fost motivul pentru care Elena nu a făcut pasul până acum „Probabil, până acum, nu s-a dus pentru că eu am

fost acolo și am stat mereu de vorbă cu Robert și, probabil, de aia i-a fost aiurea să se ducă".

Cu toate acestea, Elena nu s-a lăsat descurajată și a oferit un răspuns ferm: „Am să vin!”.

Citește și: Sorin nu poate sta departe de Criss! Ce mărturisire i-a făcut concurentul în camera roșie: „Am simțit nevoia să mai petrec timp cu tine”

Sorin, observând situația, a intervenit, încercând să înțeleagă strategia Elenei: „Aștepți să vezi intențiile băieților...”.

Elena, foarte hotărâtă, i-a răspuns lui Sorin: „Exact, aștept să văd”.

Această nouă dinamică dintre Criss, Robert și Elena este departe de a fi stabilă, iar evoluția relațiilor din „Casa iubirii” promite noi răsturnări de situație. Rămâne de văzut cum va reacționa Criss pe termen lung și dacă interesul Elenei pentru Robert va duce la o apropiere reală.