Scene șocante s-au petrecut miercuri, în cartierul Brazda lui Novac din Craiova. O femeie a fost ucisă de propriul soț chiar în fața fetiței lor. La scurt timp după crimă, bărbatul de 45 de ani a încercat să își pună capăt zilelor, aruncându-se de la balconul locuinței.
Femeia din Craiova a fost atacată de soț chiar în fața copilului
Polițiștii și echipajele medicale au ajuns rapid la fața locului.
„A primit îngrijiri medicale de urgenţă complexe, atât în prespital, cât şi în UPU, investigat rapid şi dus în sala de operaţie a clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculară a spitalului nostru.
Tragedia s-a petrecut chiar sub privirile copilului celor doi soți din Craiova. Micuța a reușit să fugă din apartament și să ceară ajutor.
Drama de la Craiova vine la doar câteva zile după o crimă similară, petrecută în comuna Topraisar, județul Constanța.
Acolo, o femeie de 45 de ani, mamă a patru copii, a fost ucisă cu bestialitate de partenerul său, aflat sub influența alcoolului. Bărbatul a lovit-o cu un topor în propria locuință, în timp ce copiii, cu vârste între 4 și 9 ani, asistau neputincioși. Cei mici au fost preluați de Protecția Copilului, iar tatăl a fost reținut pentru omor calificat.Mii de persoane au protestat pe tema femicidului în România
Din păcate, cazurile de acest fel se înmulțesc alarmant. Potrivit unor date obținute de sursa citată, cel puțin 30 de femei au fost ucise în acest an în România de actuali sau foști parteneri. Valul de femiciduri a scos mii de oameni în stradă, cerând autorităților măsuri ferme împotriva violenței de gen.
Pe 18 iunie, peste o mie de persoane au protestat în fața Guvernului, după crima din Lipănești, Prahova, unde o tânără de 22 de ani a fost ucisă pe stradă de fostul
partener, chiar în fața copiilor. Câteva zile mai devreme, pe 3 iunie, mii de manifestanți au ieșit în Piața Victoriei după uciderea Teodorei, tânăra de 23 de ani împușcată mortal în complexul Cosmopolis din Ilfov.Din păcate, tragediile nu s-au oprit aici. În Mureș, Anda, o tânără de 23 de ani, a fost omorâtă de fostul iubit, Emil Gânj. Bărbatul a intrat în casa fetei, a lovit-o cu un topor, apoi a dat foc locuinței și a fugit. Deși au trecut luni de zile, acesta nu a fost găsit nici până astăzi.