Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat modificările pe care le va prezenta programul Rabla în anul 2025. Programul Rabla 2025 dorește ca mașinile diesel să fie eliminate din program, dar și finanțarea unei sesiuni continue. Iată care sunt noile reguli ale programului Rabla 2025.
Noi reguli la programul Rabla 2025
Prima schimbare importantă anunțată de ministrul Mediului, Mircea Fechet, a fost legată de modul de înscriere în cadrul programului Rabla 2025. Dacă până în acest moment înscrierea putea fi realizată doar prin intermediul unui dealer, în 2025 românii vor putea să intre în aplicația informatică și să-și genereze singuri voucherul. Această variantă va fi posibilă atât pentru motoare convenționale, cât și pentru mașinile plug-in hybrid sau cele electrice.
O altă schimbare a programului Rabla 2025 îi va afecta pe românii care își doresc mașini diesel.
„O altă propunere pe care am să o fac, și săptămâna aceasta vom demara procesul de aprobare a ghidului, este legată de finanțarea autoturismelor diesel. Consider că va trebui să finanțăm autoturisme din ce în ce mai prietenoase cu mediul, lucru pe care l-am făcut constant în ultimii ani.
Ministrul Mediului dorește finanțarea unei sesiuni continue
Una dintre cele mai importante schimbări ale programului Rabla 2025 este legată de modul de finanțare.
Acest program are două sesiuni de demarare, însă ministrul Mediului dorește finanțarea unei sesiuni continue. În acest mod, programul Rabla 2025 „va funcționa continuu până la epuizarea sumelor alocate, ceea ce generează o anumită predictibilitate de care au nevoie atât românii, cât și producătorii și dealerii de autoturisme”, a explicat acesta.Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că programul Rabla 2025 ar putea începe în luna mai a acestui an, însă nu este exclus ca programul să înceapă mai devreme. Ghidul privind finanțarea programului Rabla urmează să fie avansat pe parcursul acestei săptămâni, iar după aprobarea bugetului Adminstrației Fondului pentru Mediu va urma demararea efectivă a programului.