UPDATE: Fetița de 7 ani a ajuns cu cvasiampuțatie de picior la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. După o operație de 9 ore, membrul i-a fost replantat de la nivelul coapsei, în urma unei operaţii care a durat 9 ore. Conform Observator, minora se află într-o stare stabilă. După intervenția chirurgicală aceasta a fost intubată şi conectată la ventilație mecanică.
Știrea inițială: Cei doi copii au fost spulberați de mașină în parcarea Parcului Pantelimon, în timp ce se întorceau acasă, însoțiți de mama, lor. Accidentul s-a soldat cu moartea băiețelului de 9 ani, iar sora lui, de 7 ani, se află în stare gravă la spital și riscă să i se amputeze piciorul.
Martorii fac dezvăluiri cutremurătoare despre accidentul din Pantelimon
Într-un moment de neatenție și teribilism, tânărul aflat la volan a pierdut controlul mașinii și a lovit patru autoturisme parcate, înainte de a-i zdrobi pe cei doi frați.
„Pe băiat am înțeles că l-au resuscitat vreo 40 de minute, dar nu. Pe băiat l-a resuscitat, dar şi pe fată. I-a prins între mașini am înțeles. Cică e în stare critică, am înțeles. Că i-a sfâșiat un picior sau ceva de genul. Şi e lovită şi la cap”, au povestit cei care au asistat la tragedie.
Citește și: Caz șocant în Capitală: Bunica și nepoata spulberate pe trecerea de pietoni de o șoferiță neatentă
Mama copiilor a avut parte de un adevărat șoc atunci când și-a văzut copiii prinși între două dintre mașinile lovite de șoferul teribilist. Conform Observator, un martor a povestit întreaga scenă de coșmar: „ Am auzit țipete, şi era maică-sa, săraca. Şi doi copilași erau căzuți. Unde stau aici e jale! E jale! A omorât doi copii! Erau striviți, cum am văzut eu, aveau sânge pe cap”.
Ce a făcut șoferul de 16 ani după ce i-a zdrobit pe cei doi copii în Pantelimon
Adolescentul primise mașina de la un prieten pentru a face câteva ture prin cartier. Însoțit de un alt tânăr de 19 ani, șoferul începător a pierdut controlul vehiculului și a provocat tragedia. După impact, conștient de gravitatea situației, băiatul de 16 ani a fugit de la locul faptei.
„Am dat mașina să mi-o repare, că aveam toba de reparat, şi l-am trimis pe nepotul meu cu băiețașul ăsta şi ce s-a întâmplat acolo. Am rămas șocat. Nu îmi vine să cred că eu am dat mașina şi...”, a declarat cel care deține mașina care a provocat accidentul, conform sursei citate.
Citește și: Haos în Capitală: Un bărbat beat și fără permis a furat o mașină și a provocat patru accidente în Sectorul 4
Poliția a organizat imediat filtre în puncte cheie din Capitală pentru a-l găsi pe fugar. După câteva ore de căutări, adolescentul s-a predat la o secție de poliție. Ulterior, acesta a fost dus la reconstituirea accidentului și a fost audiat de Brigada Rutieră până târziu în noapte.