La scurt timp după înmormântarea lui Ion Iliescu, medicii au fost chemați de urgență la domiciliul din cartierul Primăverii, din cauza deteriorării stării de sănătate a Ninei Iliescu.
Ce se întâmplă cu Nina Iliescu, după înmormântarea lui Ion Iliescu
În vârstă de 95 de ani, Nina Iliescu s-a confruntat în ultimele zile cu episoade de slăbiciune și dezechilibru emoțional.
Ion și Nina Iliescu au fost împreună timp de 74 de ani, iar legătura lor profundă s-a reflectat inclusiv în ultimele cuvinte pe care aceasta i le-a adresat soțului său, înainte ca el să se stingă: „Te
Născută pe 4 martie 1930, la doar o zi după Ion Iliescu, Nina a fost mereu o prezență discretă în viața publică. Cei doi nu au avut copii, după ce ea a pierdut trei sarcini complicate care i-au pus viața în pericol. „Ba chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie… Soția mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea… nu s-a mai putut”, declara fostul președinte în 2011.
Ce mesaj a transmis Nina Iliescu, după înmormântarea lui Ion Iliescu
Deși nu a fost prezentă fizic la cimitirul Ghencea, acolo unde fostul șef de stat a fost înmormântat cu onoruri militare, Nina Iliescu a urmărit ceremonia la televizor și a transmis un emoționant mesaj de mulțumire publică, postat pe blogul oficial al soțului ei.
„În cea mai grea zi din viața mea, care a însemnat o viață rotundă alături de Ion Iliescu, vreau să mulțumesc tuturor celor care au organizat, susținut și participat la funeraliile primului Președinte al României libere și
În mesajul său, Nina Iliescu a ținut să mulțumească și personalului medical care a luptat în ultimele luni alături de fostul președinte: „Mulțumesc doctorilor și personalului medical care în ultimele două luni au depus eforturi uriașe ca boala să nu învingă mai furios și mai devreme”.
În finalul postării, văduva fostului lider român a transmis un mesaj emoționant tuturor celor care i-au fost aproape: „O imensă durere, alinată de onoarea cu care v-ați luat rămas bun de la un om, un lider, un prieten, un adversar. Port respect tuturor celor care mi-au fost aproape și au îngrijit doliul inimii mele”.
Deși nu a putut fi prezentă, o coroană cu flori albe a fost așezată la catafalcul fostului președinte, din partea singurei persoane care i-a fost alături toată viața: soția sa, Nina.