Nicu Covaci a murit la vârsta de 76 de ani. Anunțul trist a fost făcut de membrii trupei Phoenix

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 02 aug 2024, 22:57

Nicu Covaci a murit.

Sursa: Facebook: Nicu Covaci

Muzica românească este în doliu după vestea tragică a decesului lui Nicu Covaci, liderul legendar al trupei Phoenix. Anunțul a fost făcut de colegii săi de trupă, care au transmis un mesaj emoționant.

Nicu Covaci, solistul trupei Phoenix, a murit vineri seară. În vârstă de 76 de ani, Nicu Covaci se confrunta cu grave probleme de sănătate, după ce în luna martie a suferit o intervenție chirurgicală pe creier.

Citește și: Vești proaste despre starea de sănătate a lui Nicu Covaci. Membrii trupei Phoenix au făcut tristul anunț: „Lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”

Nicu Covaci a murit

Solistul trupei Phoenix s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani după ce în urmă cu o zi, colegii de trupă au anunțat faptul că acesta nu mai poate comunica și că tratamentul de după operație nu s-a putut administra din cauza complicațiilor.

Citește și: În ce stare se află Nicu Covaci: „Veștile nu sunt bune” Membrii trupei Phoenix vin cu ultimele informații privind starea de sănătate a cântărețului

Citește și: VIDEO În ce condiții trăiește acum Tanti Vasilica? Bătrâna a avut și case și palate, însă ceva s-a rupt la un moment dat! "Mi-a fost greu!"

Citește si: „Încă un medic a murit în gardă”. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă, după moartea Ștefaniei Szabo: „Sindromul Karoshi ucide în tăcere. Oare câți trebuie să mai moară?”| EXCLUSIV

"De azi ne-așteaptă, Dincolo. Cel ce ne-a dat nume. Prin tot ce ne-a lăsat moștenire. Nicu Covaci este, de azi, pururi, nemuritor.”, a fost anunțul făcut de trupa Phoenix, pe pagina de Facebook.

Nicu Covaci a fost o figură centrală în muzica rock românească, cunoscut pentru talentul său excepțional ca și chitarist, compozitor și solist. Nicu Covaci a fost forța creativă din spatele trupei Phoenix, una dintre cele mai influente și iubite formații din România.

Trupa Phoenix a marcat generații întregi cu piese precum "Nunta", "Mugur de fluier" și "Andrii Popa", devenind un simbol al muzicii rock și al spiritului liber în vremuri dificile.

Nicu Covaci a fost operat pe creier

În vârstă de 76 de ani, Nicu Covaci a fost internat la Spitalul Județean Timișoara pe data de 22 martie, unde a trecut printr-o intervenție chirurgicală pe creier.

Problemele de sănătate ale cunoscutului artist au început să se manifeste la începutul lunii martie, când a experimentat amorțeli în zona feței.

Citește și: Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, operat de urgență pe creier: „O intervenție chirurgicală delicată”. Care este starea de sănătate a artistului

În scurt timp, aceste simptome s-au agravat, conducând la dificultăți de vedere. Această situație l-a determinat să apeleze la un examen RMN, ale cărui rezultate au fost alarmante, indicând prezența unei tumori cerebrale.

 


Noi întreruperi de curent programate în București, Ilfov și Giurgiu între 24 și 28 noiembrie. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar

Locuitorii din București, Ilfov și Giurgiu trebuie să se pregătească pentru o nouă rundă de întreruperi temporare ale alimentării cu energie electrică, anunțate de Rețele Electrice România pentru perioada 24 – 28 noiembrie.