Situație incredibilă în tabăra Faimoșilor și Războinicilor la Survivor România 2021. Concurenții au fost surprinși într-un moment de tandrețe.
O nouă săptămână începe la Survivor România 2021. Competiția este mai tensionată ca niciodată, concurenții sunt din ce în ce mai puțini, iar miza este tot mai atractivă. Înainte de primul joc din această săptămână, momente incredibile au avut loc în tabăra Faimoșilor și Războinicilor, în miez de noapte, când nimeni nu i-ar fi putut vedea.
De mai bine de cinci luni de când se află în competiția Survivor România, concurenții s-au apropiat, iar mulți dintre ei au legat relații de prietenie. O situație incredibilă a avut loc în camp-ul Faimoșilor și Războinicilor, când nimeni nu era prin preajmă.
Elena Marin și Maria sunt singurele fete care au mai rămas în competiția din Republica Dominicană, după ce Raluca a fost eliminată săptămâna trecută.
Deși Maria nu este în competiție de la început, aceasta s-a apropiat foarte repede de Elena de la Faimoși, mai ales că împărtășesc aceeași pasiune pentru dans. Fetele se înțeleg foarte bine și petrec destul de mult timp împreună în tabără, mai ales de când echipele locuiesc în același camp.
Cele două fete au fost surprinse în momente extrem de tandre, înainte de a se băga la somn, când nimeni nu era prin preajmă, Elena s-a dus în baraca Războinicilor și a pupat-o pe Maria pe obraz, în semn de ”Noapte bună”, adoptând o atitudine protectivă față de rivala sa. Faimoasa și Războinica au legat o frumoasă relație de prietenie care pare să se sudează pe zi ce trece.
Deși sunt prietene în camp, Elena Marin și Maria sunt în continuare rivale pe traseu și se luptă pentru un loc în finala Survivor România 2021. Finalul este tot mai aproape, iar concurenții se luptă din greu pentru a-și păstra longevitatea în competiție.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a anunțat deschiderea unei noi sesiuni de înscrieri pentru Programul Național FIV 2025, prin care statul oferă sprijin financiar cuplurilor și persoanelor singure care își doresc un copil.
Tânărul campion la șah Daniel Naroditsky a murit în mod fulgerător, la vârsta de doar 29 de ani. Acesta era considerat unul dintre cele mai mari talente ale generației sale.
Moldo a fost surprins alături de două femei misterioase. Fanii au reacționat imediat când au văzut în ce ipostază a fost filmat concurentul de la „Casa iubirii”.