Moldo și Danciu o pun la colț pe Veronica, după ce a intervenit între Andrei și Alexandrina. Cum se apără concurenta de la „Casa iubirii”

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 01 iul 2025, 19:00

În ediția de marți, 1 iulie, a emisiunii „Casa iubirii” pare să se fi format un triunghi amoros între Andrei, Alexandrina și Veronica. Ceilalți concurenți au remarcat rapid acest lucru.

Moldo și Danciu s-au numărat printre concurenții care au observat că Veronica vrea să intervină între Andrei și Alexandrina, așa că, într-o discuție separată în grădină, cei doi băieți au discutat cu blondina pe marginea acestui subiect.

Ce i-au spus Moldo și Danciu Veronicăi

Danciu a observat că, în momentul în care aude vocea lui Andrei, Veronica uită de toți și de toate: „În momentul în care ai o discuție cu mai multe persoane pe conexiune, intervine Andrei, îți pune o întrebare, uiți de tot ce s-a spus înainte și vorbești cu Andrei”.

Mai departe, Veronica, Moldo și Danciu au vorbit în grădină despre situația dintre Andrei și Alexandrina, noua concurentă din „Casa iubirii”. În urma unor discuții aprinse dintre Veronica, Andrei și Alexandrina, concurenții au remarcat că Veronica este geloasă pe cei doi, ceea ce le întărește convingerile că blondina încă mai are sentimente pentru Andrei.

Considerând că cea mai bună formă de apărare este atacul, Veronica le-a spus lui Moldo și lui Danciu că, mai degrabă, ei par să fie geloși pe Alexandrina și Andrei: „De fapt voi sunteți geloși!(...) Alexandrina răspunde bine, e o fată frumoasă, a venit la Andrei, între ei lucrurile merg”.

Citește și: Andrei, vrăjit de frumusețea Alexandrinei! Noua concurentă din Casa iubirii l-a fascinat pe tânăr: "Viitoarea mea iubită!"

Citește și: Moldo, gest surprinzător pentru Kira! „Mamă, a cerut-o!”. Concurenta de la „Casa iubirii” se emoționează și izbucnește în lacrimi

Citește și: Cristian Botgros și-a cerut iertare de la mama Andreei Cuciuc, Diana, chiar în ziua priveghiului! Părinții tinerei sunt determinați să ajungă chiar la exhumare pentru a afla adevărul: "De unde până unde?!"

Citește si: Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa

Veronica rămâne fără replică în fața lui Moldo

Moldo, însă, i-a mărturisit colegei sale că nu are de ce să fie invidios pe Andrei pentru interacțiunile lui cu noua concurentă din „Casa iubirii”:  „Eu am fost cel mai bucuros când am văzut că s-a dus Andrei în camera roșie (n.r. cu Alexandrina). Eu nu punctez negativ absolut nimic! Ce am punctat?”.

Veronica, însă, nu se lasă convinsă de argumentul lui Moldo: „ Cum nu?! Ziceți că eu intervin acolo și ei doi s-au certat”.

Moldo nu a lăsat garda jos și i-a spus direct Veronicăi că a remarcat triunghiul amoros care s-a format, dar și rivalitatea incipientă dintre ea și Alexandrina. Imediat după această replică, Veronica a rămas fără cuvinte și a început să râdă, semn că teoria lui Moldo are un sâmbure de adevăr.

„Gata, nu mai există Alexandrina și Andrei din ziua de azi. Există Alexandrina, Veronica și Andrei. Ăsta e adevărul, asta ai vrut!”,  i-a spus Moldo Veronicăi.