Miray Daner are 26 de ani, dar este deja considerată una dintre cele mai talentate și carismatice actrițe din tânăra generație a cinematografiei turcești. Această a debutat de la fragedă vârstă de 9 ani și de atunci a hotărât să meargă pe calea celebrității, cu multă muncă, determinare și sacrificii. Cel mai recent proiect din care a făcut parte superbă actrița este serialul Dragoste fără hotare, în care a dat viață personajului principal și care i-a adus cel mai mare succes de până acum în carieră.
Miray Daner, mesaj emoționant pentru foștii săi colegi de echipă, la finalul filmărilor pentru serialul Dragoste fără hotare
Publicul din România a cunoscut-o pe talentata Miray Daner încă din anul 2014, când a jucat rolul Beren în serialul Yaman, apoi în producția Patria mea ești tu, unde a interpretat tot rolul principal și anul acesta a revenit la Kanal D, în producția Dragoste fără hotare, în care a primit tot rolul central, ce i-a adus încă un succes răsunător pe plan profesional.
De curând, celebra actrița Miray Daner a publicat pe contul ei de Instagram câteva imagini de senzație realizate pe platourile de filmare ale serialului Dragoste fără hotare, însoțite de un scurt mesaj extrem de emoționant prin intermediul căruia a anunțat încheierea filmărilor și despărțirea de colegii săi de platou.
„Este timpul să ne luăm rămas bun de la Zeynep Leto și de la Dragoste fără hotare. Întregii echipe de creație care a făcut posibilă această poveste și tuturor colegilor mei care au lucrat împreună în fața și în spatele camerei pe parcursul acestei călătorii, vă mulțumesc foarte mult pentru timpul petrecut împreună, prieteniile pe care le-am stabilit și eforturile dumneavoastră.
Va iubesc atât de mult! Și în sfârșit, dragostea mea nesfârșită și mulțumiri telespectatorilor noștri care nu ne-au lăsat niciodată singuri timp de două sezoane și și-au făcut mereu simțită prezența!”, a scris Miray Daner pe Instagram.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Ce se schimbă de la 1 iulie 2025, pentru pensionari? Urmează să primească o sumă de bani generoasă
Miray Daner, carieră strălucită la doar 26 de ani
Miray Daner s-a născut în anul 1999, în Istanbul, într-o familie renumită, care i-a oferit o educație aleasă, sprijin necondiționat pentru a-și finaliza studiile și care i-a insuflat pasiune pentru actorie. Părinții săi i-au descoperit talentul actoricesc încă din primii ani de viață și au îndrumat-o peste ani să devină actriță și să le calce pe urme rudelor sale.
Carismatica Miray Daner a debutat pe platourile de filmare la frageda vârstă de nouă ani în serialul intitulat: 1 Kadın 1 Erkek, în care a dovedit un talent nativ desăvârșit, iar la scurt timp aceasta a fost cooptată în alte două seriale de excepție, Bez Bebek și Papatyam, care i-au adus un plus de notorietate dar și aprecierea publicului din Turcia. Au urmat alte câteva producții importante, care i-au adus frumoasei actrițe mari reușite și celebritatea mult râvnită si pe plan internațional.