Serialul „Minciuni de familie” a fascinat publicul din România încă de la debutul pe micile ecrane cu o poveste impresionantă de viață și cu o distribuție de excepție din care fac parte actori celebri și apreciați în Turcia, dar și tineri talentați aflați la început de carieră, printre care se numără și carismatica actriță Canan Ürekil.
Cine este și câți ani are Canan Ürekil, actrița care joacă rolul Zeynep în serialul „Minciuni de familie”
Canan Ürekil s-a născut în anul 1990, în orașul Iğdır, din Turcia, într-o familie modestă care i-a oferit o educație exemplară și au sprijinit-o cu mari sacrificii financiare să își finalizeze studiile și să își clădească o carieră. După absolvirea liceului, Canan a fost admisă la Facultatea de Inginerie Agricolă în cadrul Universității Șanlıurfa Harran, din orașul natal, iar după încheierea studiilor s-a mutat în Istanbul unde a urmat cursurile unei școli private de actorie, pentru a-și îndeplini marele vis de a deveni actriță cu drepturi depline.
În anul 2014, Canan Ürekil a debutat pe platourile de filmare ale serialului Barbaroslar, în care a primit un rol secundar care nu numai că a pus piatră de temelie a carierei sale în domeniul actorie, dar i-a adus și noi oportunități profesionale.
Canan Ürekil, apariție de senzație în mediul online
Publicul din România a cunoscut-o pe talentata actriță de curând, în distribuția serialului Minciuni de familie, în care a dat viață personajului secundar Zeynep, care de asemenea i-a adus încă un succes notabil în carieră.
Când nu se află la filmări, în cadrul unui proiect solicitant, Canan Ürekil este activă în mediul online, unde postează des imagini și clipuri uluitoare, fie de la diverse ședințe foto, fie din arhiva proprie. De curând, tânăra actriță a publicat pe Instagram câteva imagini care au făcut furori în rândul urmaritorilor săi, deoarece și-a făcut apariția într-o ținută extravagantă.