La rubrica meteo din cadrul matinalului „Dimineața cu noi”, Viviana Sposub a anunțat vreme deosebit de caldă pentru ziua de marți, 29 martie 2022. Cel mai bine din punct de vedere termic va fi în București, însă vremea va fi foarte caldă și în restul regiunilor.
METEO cu Viviana Sposub. Temperaturi mai ridicate decât ar fi normal pentru data din calendar
Marți, vremea va continua să se încălzească în toată țara, astfel că se vor înregistra temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă a anului.
Ziua de marți a început cu vreme frumoasă și caldă în toată țara. În cursul dimineții s-au înregistrat temperaturi cuprinse între -6 și 7-8 grade. Dimineața, cerul a fost variabil în regiunile sudice, iar în restul țării mai mult senin. Vântul a suflat slab până la moderat.
În cursul zilei, vremea va fi frumoasă, atmosfera plăcută, iar temperaturile vor crește destul de mult. Meteorologii anunță o zi de marți cu vreme deosebit de caldă, maximele vor ajunge până la 23 de grade.
Cerul va fi variabil în regiunile sudice, spre seară se vor strânge norii în nord-vestul teritoriului, vântul prezentând intensificări în aceste zone.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Vreme deosebit de caldă în București
Pentru ziua de marți, 29 martie 2022, meteorologii anunță o vreme deosebit de caldă în Capitală. Mai exact, temperaturile maxime vor ajunge până la 23 de grade.
Chiar dacă ziua a început cu un cer variabil, după prânz se va însenina, soarele va străluci cu putere, astfel că atmosfera va fi una plăcută. Vântul va sufla slab până la moderat.După lăsarea serii, cerul va fi parţial spre predominant noros. Chiar dacă se vor mai strânge norii, meteorologii nu anunță precipitații în timpul nopții. Temperatura minimă va coborî până în jurul valorii de 8 grade, iar atmosfera va fi una plăcută.
Citeste si: Cum va fi vara anului 2022 în România. Ce temperaturi se vor înregistra în București